Un fapt important, dar complet trecut cu vederea în literatura astrologică este semnificația faptului că, în ciclul zodiacal, Marte guvernează Berbecul și Scorpionul. Berbecul este un simbol pentru emergența vieții, Scorpionul este semnul morții, așadar avem un Marte care afirmă viața (Marte +) și unul care o neagă (Marte -)

Altfel spus, Marte face o demarcație atât între etapa ‘guvernată’ de luminarii și planetele ‘personale’ și cea marcată de planetele ‘sociale’, cât și între două cicluri zodiacale consecutive:

Marte (Berbec)

Venus, Mercur, Lună, Soare (de la Taur la Balanță)

Marte (Scorpion)

 Jupiter, Saturn (de la Săgetător la Pești)

Simbolic, în Berbec ne delimităm de inconștientul colectiv (Pești) și pătrundem într-un nou ciclu, iar în Scorpion ‘murim’ față de ceea ce este personal și pătrundem pe nivelul colectivului (etapa de la Săgetător la Pești).

Marte guvernează procesele concomitente de separare și pătrundere. Chiar dacă planete ca Mercur, Saturn, Uranus sau Pluto sunt implicate și ele în procese de separare (triere, delimitare, ruptură, respectiv eliminare radicală), doar Marte face ca odată cu separarea de un anumit domeniu / ciclu ontologic să apară și pătrunderea într-un alt domeniu / ciclu. Prin Marte pătrundem în viață și tot prin el pătrundem în moarte!

Prin guvernarea sa asupra semnului exaltării Soarelui (Berbecul) și cel al căderii Lunii (Scorpionul), se poate spune că Marte ‘domină’ întregul proces cuprins între ‘viață’ și ‘moarte’, adică lupta pentru supraviețuire și afirmare de sine. Prin guvernarea sa asupra semnului exaltării Lunii (Taurul) și cel al căderii Soarelui (Balanța), Venus ‘domină’ procesul prezervării vieții și al relaționării armonioase cu non-sinele.

Pentru că Soarele și Luna (simboluri ale afirmării și prezervării de sine) sunt  ‘anihilate’ în Balanță și Scorpion (semnele ‘căderii’ lor), s-ar putea spune că ‘moartea’ individualului (și implicit relația sa cu colectivul) începe la echinocțiul de toamnă. Totuși abia la sfârșitul Scorpionului eul nu mai este recunoscut ca ‘eu’, ci devine altceva. Marte marchează – cu adevărat – limita dintre viață și moarte!