Voi comenta aici cartea Semne, Constelații și Nakshatre apărută în 2017 la Editura For You, carte scrisă de Rodica Purniche.

Nu prea obișnuiesc să citesc și să comentez cărți scrisă de astrologi români. Adică intru uneori prin librării și le răsfoiesc, dar rareori simt imboldul să le cumpăr… Deși există câteva excepții notabile (mai ales între cărțile mai vechi), cele mai multe sunt – în cel mai bun caz – doar regurgitări ale ideilor prezentate în cărțile unor autori străini (iar în cel mai rău caz, sunt doar niște plagiate grosolane). Mai sunt și cărțile fanteziste, care prezintă idei cu totul desprinse de fundamentele astrologiei sau concepte stranii și neaplicabile).

Dar cartea Rodicăi Purniche mi-a apărut în atenție, acum – pe Mercur retrograd – și citind titlul și scurta sa descriere, am realizat că ea are mare legătură cu un subiect foarte controversat (și ‘sensibil’ pentru mine, având în vedere munca imensă pe care am depus-o pentru elucidarea sa) și anume cel legat de așa numită ‘dilemă a Zodiacului’. Așa cum spune și titlul, cartea este despre ‘semne’, constelații și nakshatre (stațiile lunare din astronomia și astrologia indiană), iar prin 2014 eu am publicat (pe un alt site) un studiu amplu intitulat ‘Restaurarea Astrologiei Indiene’, studiu menit să aducă lumină asupra adevăratei naturi a Zodiacului plecând de la o tradiție (cea indiană) în care controversa (dilema zodiacului) a fost și mai este încă și astăzi extrem de vizibilă.

Intuiam cam ce fel de idei și argumente urma să citesc în această carte, dar – sincer – nu mă așteptam la ceva de genul celor prezentate de Rodica. Nu știu dacă Rodica a citit sau nu studiul meu – având în vedere ce a scris și erorile majore pe care le-a făcut, aș fi tentat să cred că nu (sau că a făcut-o foarte superficial) – dar totuși ceva îmi spune că Rodica ‘se poziționează’ prin această carte – poate și în raport cu ceea ce am scris eu.

Mercur retrograd este adesea un timp bun pentru recenzii și ‘rectificări’ (dar și pentru aducerea în atenție a unor lucruri afirmate sau gîndite cu altă ocazie), așa că, în cele ce urmează, voi reactiva puțin trecutul…

Și voi intra direct în punctele principale ale argumentației Rodicăi.

Soarele, Marele An și ‘mișcarea prin constelații’

Este din ce în ce mai evident că nu se poate să fim astrologi fără să avem noțiuni științifice măcar elementare de astronomie […].

ne spune încă din start (la pagina 11) Rodica Purniche, după care, la câteva rânduri mai jos, ne oferă dovada clară că nu înțelege deloc ‘elementara astronomie’ a fenomenului despre care vorbește (și care constituie chiar baza astrologiei pe care mai nou o promovează):

Durata de care are nevoie Soarele nostru ca să parcurgă complet toate constelațiile zodiacale este de aproximativ 26.000 de ani (25.920 ani) și este cunoscută sub numele de Marele An sau Anul Galactic. […] Din punct de vedere galactic, Soarele nostru este o stea fixă cu mișcare retrogradă.

Sistemul nostru solar are un centru, cunoscut sub numele de Centrul Galactic. În jurul acestui centru Soarele nostru – și, odată cu el, Sistemul nostru planetar – se mișcă retrograd printre constelații.

Dragă Rodica, faci niște confuzii majore! (și nu vorbesc aici de ideea oarecum comică de ‘stea fixă cu mișcare’ care este însă acceptabilă chiar și astronomic). Mișcarea de precesie la care faci referire nu are de-a face cu vreo ‘mișcare retrogradă’ – reală sau aparentă – a Soarelui ‘printre constelații’ (și în nici un caz cu mișcarea sistemului solar în jurul Centrului Galactic!).

Dacă te referi la mișcarea reală a Soarelui, Soarele nu ‘parcurge’ constelațiile. Soarele se mișcă prin spațiu în jurul Centrului Galactic, dar nu face ocolul constelațiilor – nici nu ar avea cum, pentru că Centrul Galactic este poziționat el însuși – din perspectiva observatorului terestru – într-una dintre constelații (cea a Săgetătorului)! Anul Galactic este ceva cu totul diferit de Ciclul Precesional, Rodica. Anul Galactic este durata de timp necesară Soarelui pentru a orbita în jurul Centrului Galaxiei noastre (Centrul Galactic), iar această durată este de aproximativ 230 milioane ani tereștri. Soarele se mișcă așadar prin spațiu cu o viteză de circa 230 km/s, dar în nici un caz ‘retrograd’ prin constelații (constelațiile știute de noi există – și apar în forma în care apar – doar din perspectivă terestră, iar ideea de ‘mișcare retrogradă’ are sens doar dacă este definită în raport cu ceva ce are sens ‘direct’).

Dacă te referi la mișcarea aparentă a Soarelui prin constelații, aceasta este doar anuală, cu alte cuvinte, din perspectivă terestră, de-a lungul unui an sideral, Soarele pare că se mișcă (doar în sens zodiacal și niciodată ‘retrograd’) având ca ‘fundal’ constelațiile. Deci nu are nevoie de 26.000 de ani, ci ajung 365 zile 6 ore 9 minute și 10 secunde… Această ‘mișcare’ este doar o aparență care are la bază mișcarea Pământului în jurul Soarelui – aparență care, desigur, este importantă în astrologie, dar care nu are nici o legătură cu ‘Marele An Galactic’.

Întrucât există 12 constelații, înseamnă că Soarele nostru parcurge o constelație în 2.160 de ani. La sfârșitul celor 2.160 ani el intră într-o perioadă nouă de 2.160 de ani […] Așadar el [Soarele] se deplasează retrograd prin constelații, tranzitând o constelație de la gradul 30 la gradul 0.

Și se minunează apoi Rodica:

Când desenăm cercul zodiacal sau când dăm click pe instrumentul electronic să ne afișeze o astrogramă, nici nu ne trece prin minte că, ceea ce pentru noi înseamnă doar 00 grade 59 minute în medie pe zi pentru deplasarea Soarelui prin semnele noastre zodiacale, în realitate, la scară cosmică, Soarelui îi ia 72 de ani tereștri ca să parcurgă un singur grad!

Știu ce vrei să spui, Rodica, dar încă o dată: Marele An la care tu te referi are de-a face cu schimbarea ciclică de orientare a axei de rotație a Pământului (numită precesie axială), schimbare care antrenează o mișcare retrogradă a poziției punctului vernal în raport cu constelațiile. Nu Soarele precesionează, nu Soarele are ‘mișcare retrogradă’ prin constelații, ci punctul echinocțial.

Dacă ții neapărat să implici Soarele în povestea asta, ai fi putut să spui – mai corect – că un Soare ce ar fi – ipotetic – ‘înghețat’ (‘fixat’ sau ‘imobilizat’, oprit complet și definitiv din mișcarea sa aparentă) în punctul vernal ar ‘parcurge’ ecliptica în mișcare retrogradă (în raport cu mișcarea sa aparentă) pe fundalul constelațiilor la o rată medie de 1 grad la 72 ani (iar asta este valabil pentru orice planetă ce ar fi ‘înghețată’ la gradul zero al Berbecului tropical). Altfel spus, atunci când – în mișcarea sa aparentă anuală – ajunge în punctul vernal, Soarele răsare puțin mai în urmă pe ecliptică (raportat la constelații) față de punctul în care a răsărit cu un an înainte, dar ceea ce se deplasează în raport cu constelațiile și cu poziția sa inițială este punctul vernal (iar mișcarea ciclică reală este descrisă de polii axei Pământului)deci asta nu are nimic de-a face cu vreo mișcare reală sau aparentă a SoareluiȘi nu este vorba aici de o ‘scară cosmică’, ci tot de o scară / perspectivă terestră, doar că vorbim de alt nivel de referință – unul sideral și nu solar!

Atunci când spui mai târziu, la pag 14, că:

Toate marile ere ale civilizației umane au fost acompaniate de această deplasare retrogradă a Soarelui și, odată cu el, a punctului vernal prin constelații,

pentru tine pare să fie unul și același lucru…tu pui Soarele în aceeași oală cu punctul vernal.

Deci, Rodica, dacă nici măcar când scrii o carte pentru public, nu faci nici cel mai mic efort de a înțelege ceea ce vrei să explici, mă gândesc oare ce se petrece când ești mai puțin formală …  Dacă ar fi doar o singură eroare de acest gen, sau chiar și două, atunci…treacă-meargă!… nu ar fi o mare problemă – ai putea să spui că a fost doar o neatenție în exprimare – dar tu repeți de nenumărate ori ideea că ‘Soarele se mișcă retrograd printre constelații’ și că aceasta are relevanță pentru teoriile tale pe care urmează să le expui mai departe.

Constelații, zodii și nakshatre. Poziții false versus poziții corecte

Și nu am mult de citit pentru a afla adevăratul scop al demersului literar al autoarei. Rodica devine de-a dreptul revoltată împotriva astrologiei pe care a practicat-o în ultimii 20 de ani:

Planetele din astrologia tropicală au poziții false și doar cele din astrologia siderală sunt corecte.

Rodica spune că dacă cineva s-ar duce pe 20/21 martie la un observator astronomic și ar căuta poziția Soarelui pe cer, ar constata că acesta nu se află la gradul zero Berbec (potrivit astrologiei tropicale), ci la 5 grade Pești (probabil a vrut să spună ‘zodia siderală a Peștilor’) și asta este o mare problemă pentru ea.

Înainte de toate – mai tehnic vorbind – nu se poate vorbi aici de poziții ‘false’ sau ‘corecte’: pentru a identifica pozițiile planetelor, atât constelațiile, cât și zodiile tropicale sunt (din acest punct de vedere) convenții astronomice antice și ambele pot fi folosite. Există mai multe sisteme, iar pozițiile planetelor pot fi determinate corect în raport cu oricare dintre ele. Științific, astronomic, pozițiile planetare sunt evaluate (tropical) prin ascensiune dreaptă și declinație, poziții care pot fi convertite ușor în grade de longitudine ecliptică (de la 0 la 360) ce au la bază punctul vernal (numit chiar și științific Primul Punct al Berbecului) și nu au de-a face cu zodiacul sideral și cu constelațiile. Pozițiile pot fi determinate și vis-a-vis constelații, dar nu este ceva ce se face în practică (și nici nu este să faci asta cu precizie). Toate efemeridele moderne (inclusiv cele de la NASA / Jet Propulsion Laboratory sau din Almanahul Nautic) indică pozițiile tropicale și nu pe cele siderale (și asta inclusiv pentru stele, ale căror poziții sunt evaluate tot prin raportare la Primul Punct al Berbecului tropical!).

Dar, evident, problema ta, Rodica, nu e aici, problema pe care vrei să o pui în discuție este semnificația poziției planetare și nu poziția în sine! Tu aici îți faci doar ‘intrarea’ pentru a prezenta concluzia la care vrei să ajungi, dar nu o faci deloc bine: tu iei concluzia la care vrei să ajungi și o aduci ca dovadă ei înseși! Tu vrei să dovedești că semnificațiile pozițiilor siderale sunt corecte (și a celor tropicale sunt greșite), dar aduci ‘poziția’ ca dovadă pentru semnificație! Nu poți stabili corectitudinea semnificației pozițiilor planetare vizitând un observator astronomic și uitându-te prin telescop în ce constelație apare planeta, Rodica! A face asta ar presupune că ai dovedit deja (sau urmează să dovedești) că cele care au semnificație sunt constelațiile și nu zodiile.

Chiar dacă nu sunt stele care să le marcheze permanent, pozițiile planetelor în raport cu Zodiacul tropical nu sunt mai puțin ‘reale’ decât cele raportate la constelații, Rodica. De ce aș da o mai mare atenție celei de-a doua? Denumirile pe care le dăm unor locuri de pe cer sau unor intervale temporale sunt doar convenții. Dacă afirmăm că punctul inițial al Berbecului se află întotdeauna în punctul vernal aceasta este o convenție la fel de bună (sau chiar mai bună) pentru determinarea poziției unei planete ca și cea care ia constelațile vizibile ca reper. Cu alte cuvinte, doar felul în care determinăm poziția unei planete nu este suficient pentru a determina validitatea semnificației corelată cu această poziție. Astfel, tu și noii tăi profesori din India v-ați convins că zodiile trebuiesc definite în raport cu constelațiile, iar alții (printre care și eu) spun că nu: zodiile trebuiesc definite în raport cu ciclurile anului solardeci doar în funcție de relația Pământ-Soare… aici trebuie purtată discuția, iar observatorul astronomic nu spune nimic despre semnificația acestor două repere. Ceea ce poate fi evaluat ca ‘fals’ sau ‘corect’ este semnificația convenției adoptate (adică a tipului de zodiac).

Dar totuși, Rodica, dacă ai început să vorbești despre adevăratele constelații (constelațiile zodiacale ‘științifice’ ale căror granițe au fost delimitate inițial de babilonieni, iar apoi de greci, și adoptate în secolul trecut și de Uniunea Astronomică Internațională – granițe care sunt acceptate de orice observator astronomic), ei bine, după cum știi, constelațiile nu au 30 grade fiecare, ca urmare precesia punctului vernal de la o constelație la alta nu are durate de timp egale (2.160 de ani).

Dacă tu ești avocata unui zodiac sideral format din zodii egale (de 30 grade fiecare) în care – actualmente – echinocțiul de primăvară are loc la 5 grade Pești (deci o ayanamsa de 25 grade) atunci pot să-ți recomand și eu să mergi frumos la observatorul astronomic ca să afli în ce constelație se află Soarele la 15 ianuarie, la 13 martie, la 15 aprilie, la 16 iunie, la 17 iulie, la 18 octombrie, la 17 noiembrie sau la 1 decembrie (de exemplu) și vei afla că Soarele se află într-o altă constelație decât cea care denumește segmentul sideral de 30 grade (nirayaa rāśi) în care crezi tu că s-ar afla. Astfel, începutul ‘zodiei siderale’ a Capricornului se află în Constelația Săgetătorului, începutul ‘zodiei siderale’ a Berbecului se află încă în constelația Peștilor, începutul ‘zodiei siderale’ a Gemenilor se află în constelația Taurului, începutul ‘zodiei siderale’ a Racului se află în constelația Gemenilor (în vreme ce sfârșitul ei se află în constelația Leului!). Aproape jumătate din ‘zodia siderală’ a Balanței se află în constelația Fecioarei. Iar dacă te duci să verifici pozițiile siderale pentru a doua jumătate a Scorpionul ‘sideral’ vei constata, Rodica, că ele nu corespund nici unei constelații care poartă vreun nume de zodie și nu există deloc în astrologia practicată de tine. Astfel, de exemplu, poziția Soarelui la gradul 20 al Scorpionului se află actualmente, din cauza precesiei, în constelația Ophiuchus! Deci dacă chiar vrei să fi ‘științifică’ și să te iei după ceea ce vezi la observatorul astronomic, zodiacul promovat de tine nu reflectă corect constelațiile, plus că sunt 13 constelații ecliptice și nu 12…Ce faci cu Ophiuchus, Rodica, și cum îți ajustezi astrologia ta ‘siderală’ la el? (o diagramă astrologică care arată diferențele în pozițiile raportate la cele 3 repere: zodiacul tropical, pseudo-zodiacul sideral / nirayana și constelații poate fi văzută aici)

Cu alte cuvinte, pozițiile în pseudo-zodiacul sideral pe care tu îl promovezi pot fi și ele ‘false’ vis-a-vis constelațiile astronomice! Argumentul tău nu este unul în favoarea astrologiei promovate de tine, Rodica (ba, din contră!). Zodiacul sideral format din 12 sectoare egale pe ecliptică este doar o ficțiune astronomică: el este controversat în punctul său inițial, pentru că nu începe într-un punct ușor de identificat (un spațiu gol aflat la 180 grade de steaua Spica – de exemplu – nu este prea satisfăcător, zic eu, la fel cum nici zecile de ayanāṃśa-e existente – cele mai multe adoptate în secolul trecut nu sunt nici ele mulțumitoare), iar zodiile definite de el nu se suprapun perfect peste constelațiile vizibile cu același nume (care sunt inegale – unele foarte mari, iar altele mici). Zodiacul folosit de tine și de prietenii tăi ‘astrologi vedici’ este o ‘struțo-cămilă’, un pseudo-zodiac sideral, Rodica! Degeaba vii cu argumente care țin de constelațiile vizibile, din moment ce zodiacul folosit de tine nu reflectă întru totul cerul vizibil! Nu poți avea ‘constelații’ în ambele variante: științifică și astrologic-sideralistă, Rodica! Dacă e să vorbim științific, atunci atât astrologia tropicală, cât și cea indiană nirayana (sau ‘babiloniană pe semne egale’) nu țin seama de constelațiile astronomice.

Astrologia practicată actualmente în India pleacă de la un punct controversat din spațiu în care nu se află nici un reper stelar vizibil și împarte spațiul în 12 segmente egale de-a lungul eclipticii, segmente care nu se suprapun exact peste intervalele constelațiilor (fie ele babiloniene, grecești sau actuale – științifice). Cum s-a ajuns la asta? Ei bine, așa cum precizezi și tu, atunci când primele concepte de astrologie elenistică au fost introduse pentru prima oară în India de greci prin secolele 3-4 EN, indienii nu aveau nici o idee despre constelațiile solare. Ei nu aveau în tradiția lor nici o împărțire a eclipticii în 12 zodii solare (rāśis), ci doar o împărțire a anului în 12 luni / cele 12 ‘spițe’ ale Roții anului vedic (dar acest din urmă lucru a facilitat acceptarea acestui ‘import’ de concepte străine). Singurele constelații pe care ei le conceptualizau erau nakshatra-ele / constelațiile lunare (și nu vei găsi în astrologia sau astronomia indiană vedică vreo menționare a celor 12 constelații vizibile cunoscute în Grecia Antică sau în Orientul Mijlociu!). Indienii au împrumutat doar imaginea lor simbolică (formele lor conceptuale): un berbec, un taur, doi gemeni etc, și dacă i-ar fi pus cineva să se uite pe cer și să spună la ce constelații solare fac referire acele imagini, n-ar fi știut deloc să spună asta; în bagajul lor de constelații se aflau doar constelațiile lunare (nakshatrele)!

Așa cum arăți și tu, în antichitate nakshatrele erau grupuri de stele (27 sau 28) în raport cu care pozițiile Lunii (și mai ales lunațiile) erau evaluate. Intervalele asociate cu nakshatra-ele erau inegale; nakshatra-ele au fost apoi matematizate, abstractizate în 27 de segmente egale în tratatul Jyotiṣavedāṅga. În fapt nakshatrele vizibile (constelațiile lunare) sunt mai degrabă ecuatoriale decât ecliptice (așadar foloseau coordonate polare), deci constelațiile lunare nu sunt întru totul o subdiviziune a constelațiilor solare (‘constelații mici’ versus ‘constelații mari’ – cum le numești tu), astfel încât să putem avea o corespondență clară. Pe de altă parte, nakshatra-ele folosite în astrologie sunt ecliptice, la fel ca zodiacul solar (motiv pentru care chiar și unui astrolog versat în astronomie i-ar fi mai dificil acum să spună în ce nakshatra astrologică se află Luna la un moment dat, doar uitându-se noaptea la cerul înstelat).

Pentru că se orientau după repere stelare, anticii indieni au luat poziția echinocțiului vis-a-vis constelații (nakshatre) ca fiind începutul Zodiacului, iar ecliptica a fost împărțită în segmente egale din cauză că zodiile tropicale sunt egale și nu din cauză că constelațiile sunt egale! Ironia face ca punctul vernal să se fi aflat atunci într-o oarecare coincidență cu începutul constelației Berbecului, iar indienii nu cunoșteau fenomenul de precesie a echinocțiilor (asta este opinia majorității astronomilor care au studiat astronomia antică indiană – excepția o constituie doar astronomii indieni foarte tradiționaliști care-și apără cu disperare erorile tradiției și, desigur, astrologii ‘vedici’ care afirmă sus și tare că astrologia lor e cea mai veche de pe planetă, în pofida tuturor dovezilor contrare!) Odată ‘agățat’ de nakshatre – odată ce reperele tropicale fundamentale au fost identificate cu cele siderale, deci ‘fixate’ în repere stelare – începutul Zodiacului (Punctul inițial al Berbecului) a început să se ‘plimbe’ în urmă prin anotimpuri depărtându-se de poziția sa naturală (echinocțiul vernal).

Iar dacă faci apologia zodiacului sideral si a astrologiei siderale, întrebarea firească care vine după aceea este: care zodiac sideral și ce fel de astrologie siderală? Și ce faci cu restul de 75 constelații vizibile (sau cu cele peste două sute de constelații grupate de chinezi, de exemplu) care se află în afara eclipticii…? Nu au ele nici o ‘influență’ (și dacă au, cum anume se manifestă aceasta și cum o descifrezi)? …Ai intrat, dragă Rodica, pe un teren mâlos, speculativ și încurcat, care nu face altceva decât să te înrădăcineze și mai tare pe un nivel fantezist de a aborda astrologia. Singura astrologie ce are o bază ‘științifică’ (sau măcar potențialul de a deveni – pe cât posibil – ‘științifică’) este cea tropicală, în pofida faptului că, la origine, ea a fost definită în relație cu constelațiile vizibile.

Diferențe între cele două tipuri de astrologie

Diferența cea mai mare între cele două forme de astrologie [siderală și tropicală] o reprezintă sistemul Caselor Lunare, Nakshatrele. […] doar astrologia indiană conține fascinantul sistem al Nakshatrelor.

În astrologia occidentală pozițiile planetelor sunt indicate în semnele zodiacale. În astrologia indiană, pozițiile planetelor sunt indicate în Nakshatre (constelațiile lunare).

afirmă Rodica la finalul cărții.

Rodica, oare faptul că arabii și occidentalii au început să folosească și ei 28 de stații/case lunare, iar tradiția chineză cunoștea și ea cele 28 de stații lunare (sieu) nu are nici o relevanță aici? Aceste stații lunare au fost folosite pe larg în astrologie, alchimie, magie și religie iar semnificațiile lor ezoterice sunt la fel de fascinante ca cele indiene. Iar pozițiile planetare sunt indicate – în ambele sisteme de astrologie (occidentală și indiană) – atât raportat la zodiile solare, cât și la stațiile lunare.

Astrologia occidentală folosește noțiunea de ‘Ascendent’ pentru gradul de Zodiac care răsare la momentul nașterii. Este un termen pur astronomic care înseamnă ‘(gradul) care răsare’. Astrologia indiană folosește noțiunea de ‘Lagna’ care înseamnă ‘a uni, a pune la un loc’ […] Este un termen pur astrologic care înseamnă ‘a uni, a pune la un loc’. ‘Lagna’ reprezintă, de fapt, punctul în care în momentul nașterii, trecutul nostru karmic și cu viitorul spiritual spre care ne îndreptăm se unesc în momentul acum, în momentul prezent.

Termenul sanscrit ‘lagna’, Rodica, înseamnă și el (printre altele) – la fel ca termenul ‘ascendent’ – ‘punctul care răsare’ și este un termen pe care o mulțime de științe antice din India  – cum ar fi astronomia, matematica sau geometria – l-au folosit la comun cu astrologia, el nu este ‘pur astrologic’. Matematic / geometric vorbind, ‘lagna’ implică, întradevăr, ideea de ‘unire’, ‘aderare’, ‘intersecție’ sau ‘contact’ a două elemente (ex linii sau planuri), iar astrologic și astronomic presupune ideea de contact al Cerului cu Pământul / Orizontul – înțeles care există și în felul cum ascendentul a fost descris în astrologia occidentală, așa că nici unul dintre cei doi termeni nu este superior celuilalt, iar semnificația karmică pe care tu o atribui acestui termen (deși nu afirm că este invalidă) nu rezultă niciunde automat din definițiile standard ale termenului ‘lagna’ ce provin din tratatele antice de astrologie indiană, ci este o dezvoltare, o interpretare a ideii abstracte pe care termenul ‘lagna’ o implică.

Declari sus și tare că vei folosi de acum înainte termenul ‘lagna’ în locul celui de ‘ascendent’ în toate cărțile tale viitoare…și nu e treaba mea să încerc să te conving să nu faci asta (evident că poți scrie ce vrei în cărțile tale, așa cum ai făcut-o mereu), dar mă întreb și eu de ce ți se pare că, pentru un român care va citi acele cărți, termenul străin și nefamiliar ‘lagna’ (indiferent ce semnificații spirituale îi atribui tu) ar fi mai relevant sau ar implica un înțeles implicit mai special decât termenul – mai cunoscut – ‘ascendent’? Va trebui, în mod evident, să traduci acest termen străin și apoi să-i explici semnificațiile (care nu derivă automat din traducerea lui)… vei face o muncă dublă, iar cititorul sau clientul tău va încerca să memoreze un termen care sună destul de ciudat… Poți face exact același lucru cu termenul ‘Ascendent’ căruia îi poți atribui absolut toate semnificațiile spirituale pe care le atribui și termenului sanscrit și care, în linii mari, există și în astrologia occidentală. Una este să folosești termenul ‘Lagna’ doar în contextul astrologiei indiene (asta fac și eu când abordez subiecte specifice) și alta este să-l folosești pentru a înlocui complet termenul ‘Ascendent’.

În fapt termenul ‘ascendent’ nu este ‘pur astronomic’, nici măcar în limba latină sau în limbile derivate din aceasta (dacă spun că cineva are ‘un ascendent asupra cuiva’, sau dacă mă refer la un ‘ascendent din arborele genealogic’ al unei persoane, nu înseamnă că mă refer la astronomie…). Termenul ‘ascendent’ are și el semnificații profunde- el mai înseamnă și ‘ceea ce se elevează’, ‘ceea ce (tocmai) începe să ascensioneze’, ‘ceea ce este în control’, ‘ceea ce este la origine’, ‘ceea ce se cațără / merge în sus’.

Nu în ultimul rând, în loc să introduci un alt termen străin, ai putea să explici mai bine lumii termenul ‘horoscop’ care, deși profund vulgarizat în zilele noastre prin folosirea sa în emisiuni și rubrici ce au ca temă stupizenia numită ‘horoscopul zilei’, are aceeași semnificație astrologică cu cel de ‘ascendent’ sau ‘lagna’ (ba chiar este mai vechi decât acestea)…ar fi un demers mai util, zic eu, și ai mai scăpa lumea de unele dintre ideile complet nerealiste răspândite de horoscoparii de la TV și din ziare

Și mai spui tu, la pagina 18:

Zodiacul sideral oferă un cadru de referință pentru mișcarea Soarelui, a Lunii și a planetelor. Zodiacul tropical se raportează doar la mișcarea anuală a Soarelui,

Rodica, probabil că ai vrut să spui că Luna și planetele se pot vedea mai bine noaptea, în relație cu stelele / constelațiile, dar că pozițiile tropicale ale acestora erau mai puțin evidente pentru antici. Acesta nu este însă un argument pentru validitatea Zodiacului Sideral. Zodiacul (deci Cercul Eclipticii) este ‘solar’, pentru că are sens doar în raport cu mișcarea Pământului în raport cu Soarele, adică este ‘descris’ de aceasta (fie că acceptăm repere tropicale sau siderale). Zodiacul este definit de Soare, iar poziția Soarelui nu se poate observa noaptea, în raport cu constelațiile, decât dacă o deducem indirect, raportându-ne la alte repere vizibile (poziția Lunii sau a unor stele – de exemplu). Apropo, Rodica, sunt curios cât de bine poți tu ‘vedea’ poziția Soarelui în constelații la observatorul astrologic la care te duci…  Dacă-l vezi în timpul zilei înseamnă că ai ochi de vultur care se uită direct la Soare prin telescopul Hubble, iar dacă-l vezi în timpul nopții, înseamnă probabil că visezi sau că te afli pe fantastica planetă Pandora și ești conectată la un Avatar care se află în Emisfera opusă față de cea în care te afli…

Dacă te frămîntă ideea că planetele se văd mai bine noaptea, pe fundalul constelațiilor, atunci ar trebui să devii doar avocata Zodiacului Lunar Sideral și nu a Zodiacului Sideral Solar! Soarele nu are deci de-a face cu constelațiile, cu toate că el ‘descrie’ / ‘generează’ Zodiacul (de fapt Pământul îl generează prin mișcarea sa de revoluție, iar constelațiile ajutau anticii să determine – destul de aproximativ – unde se află Soarele). Plus că nimeni nu mai determină – de multă vreme încoace – pozițiile Soarelui, Lunii și ale planetelor folosind ca repere constelațiile – modelele de mișcare planetară sunt deja bine-cunoscute și foarte precise (chiar dacă stelele și constelațiile au avut, desigur, rolul lor foarte important în înțelegerea lor). Putem determina poziția tropicală a Soarelui și pozițiile în coordonate tropicale ale celorlalte corpuri celeste fără ajutorul constelațiilor (în cazul planetelor, cunoscând orbitele lor exacte și perioadele lor de mișcare).

Nu se pune problema care repere au fost primele: primele repere au fost, evident, constelațiile, pentru că ele erau cele vizibile. Problema se pune pentru ce erau acele repere folosite? Ce rol aveau constelațiile, ce desemnau ele? Iar faptul că anticii babilonieni – de exemplu – corelau poziția constelațiilor cu anotimpurile arată focusul lor real și major: ei erau interesați să înțeleagă ciclurile naturale ale vieții lor și semnificația fazelor / etapelor ciclice pe care ele le indicau. Tentativele anticilor babilonieni de a configura zodiacul trebuiesc înțelese ‘în spiritul’ – și nu ‘în litera’ – lor (de aici provine – consider eu – dilema multor oameni de știință (dar și a multor astrologi) de a înțelege aceste tentative ale anticilor și natura reală a zodiacului).

În anul 432 î. Hr Euctemon din Atena a introdus diviziunea tropicală a Zodiacului, când a creat o diviziune tropicală a anului în 12 luni solare. […] Aceasta a fost întradevăr o problemă deoarece Euctemon și Hiparcus au numit lunile solare după cele 12 semne ale zodiacului babilonian fix.

Rodica, diviziunea tropicală a Zodiacului (și a anului) a fost creată chiar de babilonieni – înainte de a fi preluată de greci. Zodiacul era simultan tropical și ‘sideral’: babilonienii au sistematizat un zodiac raportat la punctele ‘cardinale’ ale anului și format din segmente ecliptice de 30 grade fiecare, în care punctul vernal se afla inițial la mijlocul Berbecului, iar efemeridele siderale erau încă folosite. Probabil se credea inițial că efectul fiecărei zodii se întinde egal de o parte și de alta a punctului care o marchează (ulterior a fost plasat la 8 grade Berbec și a rămas așa pentru o vreme chiar și după ce mărimea precesiei coborîse la aprox. 4 grade). Era probabil o primă ‘tatonare’, o primă încercare de găsire a corelației corecte dintre punctele fundamentale ale anului și procesele corelate cu segmentele egale de pe ecliptică și – foarte probabil – segmentarea egală a Zodiacului a fost consecința adoptării de către babilonieni a unui calendar solar ‘ideal’ format din 12 luni solare egale (această diviziune a fost preluată apoi și de evrei, probabil în timpul captivității lor babiloniene din secolul al 6-lea î. Hr, motiv pentru care și ei au dezvoltat ulterior un calendar tropical cu 12 luni solare ce au denumiri foarte asemănătoare cu lunile calendarului babilonian). Prin asociere cu lunațiile, calendarul solar ideal a devenit ulterior un calendar soli-lunar.

Cum lunile calendarului babilonian erau tropicale (deci conectate cu echinocțiile), Zodiacul a început să fie stabilizat și el – într-un mod mai evident decât fusese până atunci – în relație cu anotimpurile, iar constelațiile ecliptice care au stat la baza acestei transformări nu erau în număr de 12, ci 17 sau 18 pe care babilonienii le-au ‘comasat’ în scopul configurării calendarului și a Zodiacului TropicalAstfel, inițial, constelația Fermierului (tradusă și ca ‘Agricultorul’, ‘Angajatul’ sau ‘Zilierul’ – Berbecul de mai târziu) era asociat cu prima lună a anului, Taurul și Pleiadele erau asociate celei de-a doua luni a anului, Orion și Gemenii erau corelate cu a 3-a lună ș.a.m.d., mai târziu, Taurul a fuzionat cu Pleiadele, Gemenii a rămas singura constelație asociată cu a 3-a lună etc.

Comasarea celor 17 sau 18 constelații ecliptice în 12 reprezintă procesul de configurare a reperelor stelare pentru Zodiacul Tropical, deci cele două ‘zodiace’ erau de fapt unul singur (unul care, deși avea ca repere constelațiile nou formate, era în acord cu calendarul / anul tropical), lucru demn de reținut! Și repetând o idee de mai sus, chiar acest simplu fapt – acela că cele 17 sau 18 (după alte surse) constelații se aflau pe așa-numita ‘Cale a Lunii’ – corelat cu faptul că alte culturi care aveau constelații (India și China, de exemplu) le conceptualizau ‘lunar’ și nu solar’ – ar trebui să-ți dea de gândit și să-ți sugereze faptul că anticii nu ar fi inventat un Zodiac Solar uitându-se la Lună și la traseul ei prin constelații! Constelațiile nu aveau semnificație din punct de vedere ‘solar’ (iar din punct de vedere lunar, semnificația căutată de antici era, de fapt, tot tropicală, pentru că se dorea să se știe unde se aflau Luna Nouă și Luna Plină în raport cu lunile solare tropicale, în scop agricol)! 

Așa că ciclul anotimpurilor, al luminii și întunericului, al căldurii și frigului, al însămânțării și rodirii, al nașterii și morții periodice a naturii, al maximului și minimului, al ascensiunii și coborârii, al morții și învierii Soarelui au fost adevăratele repere care au stat la baza fundamentării Zodiacului Solar! Iar faptul că acest lucru atât de simplu și natural e chiar atât de greu de priceput se datorează faptului că se caută doar litera și nu spiritul tradiției antice a Zodiacului! Zodiacul babilonian era ‘fix’ nu pentru că era bazat pe ‘stelele fixe’, ci pentru că era fixat pe imuabilitatea ciclului anotimpurilor și al anului tropical! Problema se pune invers: de ce crezi tu, Rodica, că babilonienii ar fi vrut să fundamenteze un zodiac solar (deci bazat pe anul solar) care ‘alunecă’ prin anotimpuri, adică unul deconectat de cea mai importantă ritmicitate a ciclului solar?? ‘Fixitatea’ trebuie evaluată în raport cu omul (cu observatorul) și nu în raport cu stelele!

Grecii alexandrieni au sistematizat mai târziu zodiacul pe reperele sale tropicale mai stricte corelându-l în mod mai precis cu echinocțiile și solstițiile care nu erau chiar atât de ușor determinat astronomic (și este mai mult ca sigur că, fiind în contact strâns cu babilonienii, au știut mai bine ce fel de zodiac aveau aceștia în minte…). Odată ce echinocțiul a devenit mai ușor de identificat, începutul Zodiacului a fost identificat – așa cum era firesc – cu acesta, iar stelele fixe nu au mai fost utilizate atât de frecvent ca puncte de referință (deși, confuzia a rămas mereu și, contrar a ceea ce spui, zodiacul sideral nu a fost ‘complet uitat’ după aceea în plan astrologic – dovadă stau multe scrieri ale astrologilor occidentali sau arabi de mai târziu.).

Deci vorbim aici de un proces îndelungat de tatonare, ajustare și adaptare care a făcut ca o masă foarte omogenă de procese și repere să fie treptat decantată și organizată. Problema este, Rodica, că tu consideri aceste sistematizări succesive care au condus la Zodiacul Tropical ca fiind pierderi ale semnificațiilor originale, în vreme ce eu le văd ca îmbunătățiri semnificative, ajustări, nuanțări progresive și clarificări menite să înlăture confuzia cu privire la adevărata natură a Zodiacului. Confuzia a apărut însă ulterior din cauza fenomenului de precesie a echinocțiilor care a început să genereze un decalaj major între fenomenul care a generat semnificațiile naturale ale Zodiacului (derivate din ciclul anotimpurilor) și reperele vizibile (constelațiile) alese pentru inițial pentru anticiparea acestui fenomen.

Ptolemeu și Zodiacul

Până la Ptolemeu, grecii au folosit zodiacul sideral, așa cum dovedește și astrologul roman Manilius. El a lăsat în urma sa astrograme pe care le folosim și azi ca dovezi.

Chiar tu ai scris cu doar un paragraf înainte că ‘Euctemon a introdus diviziunea tropicală a Zodiacului’, iar imediat după aceea spui că până la Ptolemeu (care a trăit la peste 500 de ani după Euctemon) ‘grecii au folosit zodiacul sideral’… Nu vorbim aici de un zodiac sideral, după cum nu vorbim încă de un zodiac tropical lipsit de repere siderale, Rodica. Zodiacul era încă o mixtură de repere tropicale și siderale, asta pentru că reperele siderale erai mai ușor de folosit de omul / astrologul obișnuit (cu toate că erau mai aproximative), iar echinocțiile erau încă dificil de determinat! Astrologii se orientau încă după efemeride stelare, dar începeau să fie conștienți că adevărata natură a Zodiacului era tropicală. Zodiacul era încă sideral în practică, dar tropical în intenție!

Pe de altă parte, astronomul Geminus – secolul 1 î. Hr, de exemplu, arată cât se poate de clar în Isagoge că grecii foloseau deja la vremea lui un Zodiac tropical. Fascinantul mecanismul astronomic antic grecesc Antikythera – datat aprox. sec 2-3 î. Hr. și utilizat pentru determinarea pozițiilor planetare și a eclipselor folosea Zodiacul Tropical. Cum fenomenul de precesie nu era încă binecunoscut, iar anticii greci plasau echinocțiul la gradul zero al Berbecului, e clar că Zodiacul Tropical era cel la care ei au aderat în mod conștient în teorie (în pofida faptului că încă foloseau efemeride babiloniene siderale și nu identificau cu ușurință momentul echinocțiului). Vorbim aici de una dintre acele situații în care teoria este mai importantă decât practica, iar intenția mai importantă decât acțiunea efectivă

Nici Manilius nu dovedește nimic din concluziile tale în chestiunea asta, Rodica! Și se vede că nu l-ai citit deloc pe Manilius… El a corelat zodiile atât cu constelațiile, cât și cu echinocțiile și solstițiile, dar semnificația tropicală a Zodiacului rezultă clar din opera sa (în pofida faptului că el face apel și la imaginile constelațiilor). Astfel în cartea a 2-a a operei sale Astronomica, Manilius prezintă Berbecul, Racul, Balanța și Capricornul ca semne ‘tropice’ (tropicale), adică semne care marchează apariția anotimpurilor. Semnele fixe sunt – pentru Manilius – cele care manifestă esența stabilizată a fiecărui anotimp, în vreme ce semnele duble se manifestă la joncțiunea a două anotimpuri, combinând caracteristicile ambelor. De unde și până unde este asta pentru tine o dovadă că ‘grecii au folosit numai zodiacul sideral’, Rodica? (Și care e astrograma lăsată în urmă de Manilius pe care o folosești tu ca dovadă, Rodica?).

Powell spune că Ptolemeu nu a introdus în mod conștient zodiacul tropical în astrologie prin cartea sa ‘Tetrabiblos’ și că sistemul său de astrologie era sideral. […] Powell spune că introducerea zodiacului tropical de către Ptolemeu a fost un accident…

Dragă Rodica, decât să vorbești vrute și nevrute despre ce anume consideră Robert Powell că a vrut Ptolemeu să spună, nu ar fi fost mai bine să fi luat un exemplar din tratatul lui Ptolemeu și să fi citit tu însăți ce scrie acolo pentru a trage propriile tale concluzii?? Pentru că în Cartea I, cap 10 din Tetrabiblos, Ptolemeu a spus:

Dintre toate anotimpurile anului, primăvara abundă în umiditate datorită răspândirii sale după trecerea frigului și odată cu instalarea căldurii. Vara abundă în căldură, datorită apropierii Soarelui de zenit. Toamna abundă în uscăciune datorită evaporării umidității în decursul anotimpului fierbinte ce tocmai a trecut, în vreme ce iarna abundă în răceală, deoarece Soarele se află cel mai departe de zenit. Din acest motiv, deși nu există un început natural al Zodiacului (acesta fiind un cerc), ei [adepții tradiției astrologice pe care Ptolemeu o sistematizează aici, în Tetrabiblos– n.n] înțeleg că semnul care începe cu echinocțiul vernal, cel al Berbecului este punctul de origine al tuturor semnelor zodiacale, făcând umezeala excesivă a primăverii prima parte a zodiacului ca și cum ar fi o ființă vie și luând apoi la rând anotimpurile rămase, deoarece la toate ființele, vârstele timpurii – cum este primăvara – au parte de umezeală și sunt fragede și încă firave…

Nu trebuie să ai un doctorat în astronomie ca să pricepi că Ptolemeu a corelat calitățile anotimpurilor cu semnificația Zodiacului în cunoștință de cauză. Cele 4 calități fundamentale aristotelice (umiditatea, căldura, uscăciunea și răceala) sunt asociate aici cu Zodiacul, iar ele au de-a face cu ciclurile naturale ale anului tropical (dacă citim mai mult înțelegem și că meteorologia bazată pe astrologie era foarte importantă pentru antici – ori zodiacul tropical, bazat pe ciclicitatea anotimpurilor este fundamental într-un astfel de demers). Ptolemeu nu afirmă că el ar introduce pentru prima oară ideea zodiacului tropical, ci ne dă de înțeles că sistematizează o cunoaștere deja existentă (deci înțelegem că predecesorii lui Ptolemeu la care acesta se referă au fost și ei adepții astrologiei tropicale!). 

Cele 4 momente fundamentale ale anului marcate de pozițiile Soarelui la echinocții și solstiții sunt luate de Ptolemeu ca repere fundamentale pentru crucea Zodiacului, iar începutul Berbecului este plasat în mod cât se poate de clar în punctul vernal! Mai mult, motivația pentru aceasta alegere este și una mai filozofică: cadranele Zodiacului (începând cu Berbecul) sunt puse în analogie cu ‘vârstele’ sau ‘anotimpurile’ vieții în baza acelorași calități fundamentale, deci ele corespund copilăriei, tinereții, maturității și bătrâneții. Așadar Ptolemeu a argumentat fundamentarea Zodiacului în funcție de ciclul naturii și de ciclul vieții umane.

În Cartea I, cap 11, Ptolemeu elimină orice dubiu cu privire la folosirea – foarte conștientă și deliberată – a Zodiacului Tropical când spune că

[…] Primele deosebiri sunt ale semnelor așa-numite solstițiale, echinocțiale, fixe și bicorporale. Căci există două zodii solstițiale: primul interval de 30 grade de după solstițiul de vară – Racul și primul de după solstițiul de iarnă- Capricornul, iar ele și-au primit numele de la ceea ce se întâmplă în ele. Căci atunci când se află la începutul acestor zodii, Soarele se întoarce și își inversează mersul în latitudine, determinând vara în Rac și iarna în Capricorn. Două zodii sunt denumite echinocțiale: primul care este cel dintâi după echinocțiul de primăvară, Berbecul, și cel care începe la echinocțiul de toamnă, Balanțaacestea sunt denumite la rândul lor în funcție de ceea ce se întâmplă acolo, deoarece când Soarele se află la începutul acestor zodii el determină zodiile în mod egal cu zilele.

Ptolemeu afirmă astfel că două zodii sunt echinocțiale și două sunt solstițiale. Altfel spus, denumirile zodiilor au legătură cu ceea ce Soarele face atunci când se află la începutul lor! Avem procese de inversare (analogic, racul înoată / merge de-andoaselea; capra, după ce a coborât în vale după mâncare, începe să se cațere pe coasta abruptă a muntelui) și procese de destabilizare și respectiv de echilbrare / egalizare (Berbecul părăsește starea de echilibru, Balanța caută s-o regăsească). Ptolemeu nu era lovit în cap de vreo locomotivă când făcea aceste afirmații, nu este nimic ‘accidental’ în ceea ce spune, Rodica, totul este foarte bine gândit… Iar faptul că Ptolemeu cunoștea procesul de precesie al echinocțiilor elimină orice urmă de dubiu cu privire la rațiunea pentru care Ptolemeu a lămurit natura Zodiacului. Și el nu a fost primul savant / astrolog care a făcut asta (Geminos a făcut același lucru). Pe de altă parte, Ptolemeu nu a eliminat întrutotul efectele stelelor ‘fixe’ – ceea ce a servit ca motiv de perpetuare a dilemei sideral-tropical, dar el a lămurit suficient – consider eu – fundamentarea naturală, tropicală a Zodiacului.

Zodiacul și Stațiile Lunare

Pleiadele (constelația Taurului) marcau începutul zodiacului lunar, diferit de cel babilonian, care începea cu Berbecul. Astronomii babilonieni au asociat Pleiadele cu Luna (care este exaltată aici), ceea ce l-a făcut pe Powell să considere că astronomia babiloniană i-a influențat pe astronomii indieni să aleagă Pleiadele (Nakshatra Krittika) drept prima casă lunară.

Ei bine, Rodica, indiferent cine crede așa ceva, crede greșit (și nu neg aici posibila influență babiloniană, ci semnificația pe care i-o atribui)! Kṛttikā a fost pusă în fruntea nakshatra-elor pentru că, în momentul când stațiile lunare din tradiția vedică au fost configurate, ea marca echinocțiul de primăvară (deci un fenomen tropical)! Neîntâmplător Agni (focul sacru al Vedicilor pe care aceștia îl antropomorfizau și îl adorau ritualic la echinocțiul de primăvară și căruia i-au dat un loc foarte important în spiritualitatea lor, fiind și primul cuvânt ce apare în prima Veda) – ce este reprezentat călărind un berbec – este divinitatea guvernatoare a acestei nakshatra-e care este poziționată prima în lista vedică, fiind în strânsă legătură cu semnificația zodiei tropicale a Berbecului.

Agni spune ceea ce are de spus în conformitate cu anotimpurile,

se afirmă în Rig Veda 7.9.

În partea de Est se află el stabilit și de acolo guvernează el anotimpurile,

se spune în Rig Veda 1.95.3,

indicându-se astfel că Agni este focul subtil care animă viața naturii și anotimpurile. Din moment ce divinitățile guvernatoare ale nakshatra-elor sunt strâns legate de anotimpuri, nu ți se pare firesc, Rodica, ca nakshatra-ele să fi fost și ele în relație cu anotimpurile, deci cu anul tropical?? Faptul că nakshatra-ele erau – inițial – stelare nu anulează semnificația lor tropicală. Ele erau repere pentru fenomene naturale, ciclice. Chiar și numele de tārā (adică ‘stea’ – ce face parte din denumirea yogatārā pe care stelele principale ale nakshatra-elor o aveau) înseamnă și ‘cea care ghidează’. La momentul când au fost selectate, stelele principale ale nakshatrelor ghidau oamenii pentru înțelegerea, previzionarea și integrarea ritmurilor tropicale.

Și tot neîntâmplător, în astrologia indiană Soarele – nu Luna – guvernează nakshatra Krittika (în acord cu exaltarea Soarelui din Berbec). Krittika este chiar și acum – spiritual vorbind – nakshatra ce se începe la echinocțiul de primăvară și absolut toate semnificațiile pe care tu le atribui în carte celor 27 de nakshatre au – din acest motiv – o bază tropicală (deși astrologii indieni au pierdut complet această înțelegere). Pentru a respecta spiritul tradiției vedicenakshatrele ar trebui considerate tropical, cu Krittika poziționată la începutul zodiei tropicale a Berbeculuicu Agni (focul spiritual solar) și Soarele ca guvernatori ai săi, marcând astfel elanul spiritual care însoțește începutul anului vedic și a ciclului anotimpurilor!

La fel ca și constelațiile babilonienilor, nakshatra Krittika era doar un reper convenabil: ea apărea exact la Est la echinocțiul de primăvară.

Krittika nu deviază niciodată de la Est,

se spunea în Rig Veda

și stelele din Krittika (Pleiadele) identificau – la acea vreme – momente importante din an în care începea ciclul unui nou an ritualic vedic (iar aceste momente aveau deci de-a face cu ciclul anotimpurilor, deci cu anul tropical):

Focul sacru trebuie consacrat în Kttikā … ea este gura nakshatra-elor,

se spune în Taittirīyabrāh­maa 1.1.2.1.

Dar chiar și indienii și-au abandonat reperele stelare pentru nakshatre și au adoptat – atât în astronomie (în Jyotishavedāga), cât și în astrologie – stații lunare de segmente egale care nu mai reflectă fidel realitatea astronomică.

Marele savant medieval Al-Bīrūnī, care, în secolul al 11-lea redactat celebra sa lucrare antropologică Indica și care era și un renumit astronom și astrolog, afirma în cartea sa Cronologia Națiunilor Antice:

Adevarul [despre legătura dintre fenomenele meterologice și casele lunare] este exact la polul opus [ideii că semnificațiile caselor lunare au de-a face cu stelele care compun constelațile aferente- n.n]: cu alte cuvinte, natura și peculiaritățile care sunt atribuite primei stații lunare și tot ceea ce hindușii corelează cu această stație sunt specifice [doar] primei părți a [zodiei tropicale a] Berbecului și nu părăsesc acest loc, cu toate că steaua [sau stelele] care marchează stația lunară o părăsesc [datorită procesului de precesie a echinocțiilor -n.n].

Într-un mod similar, tot ceea ce este specific [zodiei] Berbecului nu părăsește locul Zodiei Berbecului, deși constelația cu același nume o face [datorită aceluiași fenomen al precesiei]..

El arăta astfel – la fel ca Ptolemeu înaintea lui și la fel ca alții – că ceea ce este specific nakshatra-ei / zodiei are o natură tropicală și nu siderală!

Aryabhata, Surya Siddhanta, Zodiacul și precesia echinocțiilor

Āryabhata a redefinit zodiacul sideral babilonian și a stabilit gradul 0 Berbec drept punct vernal.

Powell demonstrează pe pagini întregi că natura însăși a astronomiei indiene bazată pe revoluțiile planetare ale centurii zodiacale (sistemele yuga și kalpa) cereau un zodiac sideral. Fără definirea zodiacului stelelor fixe (Aryabhata nu a avut la îndemână catalogul stelelor fixe al babilonienilor), el a stabilit zodiacul sideral fixând zodiacul tropical la un punct anume în timp, în relație cu centura Zodiacală, adică atunci când nakshatra Revati a devenit primul punct fiducial (primul punct de referință). Așadar, zodiacul indian a fost sideral la originea sa.

conchide Purniche.

Dacă există vreo confuzie, aceasta se datorează faptului că grecii de mai târziu, care i-au influențat pe indieni, au făcut o greșeală enormă și că toți au uitat de fenomenul de precesie după ce cele două zodiace, cel sideral și cel tropical au coincis.

Toate aceste argumente ale tale, Rodica, sunt extrem de dezlânate și nu au nici o noimă… singura concluzie la care pot ajunge este că uneori nu înțelegi ceea ce autorii pe care-i citezi (sau – mai corect spus – autorii citați de autorii pe care-i citezi…) au vrut să spună.

Și de ce te iei doar după Robert Powell, de ce-i conferi lui autoritatea supremă, în loc să cercetezi tu lucrurile astea și să tragi tu propriile tale concluzii (din moment ce scrii o carte despre subiectul ăsta)? Oricum Powell – a cărui teză (din care copiezi și faci rezumate pe rupte în cartea ta) a fost înscrisă și acceptată (destul de suspect!) doar la o universitate din Polonia și nu la una din Anglia, țara lui de reședință – nu reușește (în această privință) să demonstreze ceva ce ar putea fi acceptat (și acceptabil) științific, ci mai degrabă speculează asupra istoriei lumii văzută prin lentilele Erelor Astrologice și ale convingerilor sale teozofiste, fiind influențat de (și promovînd) o mulțime de idei fantastice și neverificate!

‘Natura astronomiei indiene cerea un zodiac sideral’ nu din cauza elevării sau validității ei, sau a superiorității zodiacului sideral, ci din cauza faptului că se baza deja pe un zodiac lunar sideral și a faptului că astronomii indieni foloseau un model matematic primitiv – numeric – de determinare a perioadelor siderale ale planetelor, model de care nu s-au putut descotorosi multă vreme! Nu era deloc nevoie de complicatele și imaginarele sisteme de kalpas și yugas adoptate de astronomia indiană pentru a genera modele realiste, valide (geometrice) ale mișcărilor planetare. (Ia încearcă tu să folosești – manual – modelele siddhantice de calcul a mișcărilor planetare pentru a determina pozițiile actuale ale planetelor și pentru a calcula horoscopul și, după o vreme, o să-ți vină să te arunci în fața acceleratului de-atâta deznădejde…!)

Grecii nu au uitat neapărat de precesie, Rodica, doar că cei care au ajuns pe subcontinentul indian nu erau neapărat savanți, ci comercianți și militari; ei au adus cu ei în India vreo câteva tratate astronomice și astrologice, după care au plecat de-acolo, iar indienii – care erau complet ignoranți cu privire la precesie – le-au înțeles așa cum au putut. Aryabhata nu știa nici el ce-i aia precesie, dar a avut suficientă inteligență să spună același lucru pe care – cu mai bine de 300 de ani înaintea lui – l-a spus și Ptolemeu, și anume faptul că Zodiacul este bazat pe solstiții și echinocții.

De la începutul lui Mea (Berbecul) și până la sfârșitul lui Kanyā (Fecioara) se află partea nordică a Eclipticii. Cealaltă jumătate – de la începutul lui Tulā (Balanța) și până la sfârșitul lui Mīna (Peștii) – este partea sudică a Eclipticii. Ambele deviază în mod egal de la Ecuator,

afirmă Āryabhata în Āryabhaīya 4.1, subliniind astfel cât se poate de clar baza tropicală a Zodiacului. Nu este nici o corelație stelară aici, ci doar o observație legată de semnele zodiacale ce se face prin raportarea la intersecția Ecuatorului cu Ecliptica.

Faptul că Aryabhata a luat și el ca reper o stea fiduciară pentru Zodiac nu este o dovadă a faptului că, în mintea lui, natura zodiacului solar era sau trebuia să fie siderală, ci doar arată că identificarea corespondenței dintre zodiacul tropical și stelele fixe ale zodiacului lunar (yogatara-e) era inevitabilă și făcea parte din practica de determinare a reperelor astronomice. Yogatara-ele / stelele fiduciare erau și în vremea lui (la fel ca în perioada vedică) convenții astronomice obișnuite. Aryabhata nu a redefinit nici un ‘zodiac sideral babilonian’ – ci a continuat o practică astronomică familiară, standardizată și cunoscută în India.

În Yavanajātaka (cap 79) – una dintre lucrările care a introdus astrologia în India, se spune:

Cursa nordică a Soarelui începe la începutul Capricornului, iar cursa sudică (începe) la începutul celui de-al 4-lea semn (Racul). Prima trecere la ecuator din an are loc la începutul Berbecului, a doua – la începutul Balanței.

Similar, Aryabhata nu a făcut altceva decât să afirme ceea ce era deja menționat și în tratatele astrologice care au popularizat Zodiacul Solar în India. Zodiacul conceptualizat aici încă de la apariția sa era deci cât se poate de ‘tropical’ și nu există nici o mențiune despre constelații solare în acest tratat (ci doar corespondența zodiilor cu nakshatrele ‘ideale’, adică abstractizate în segmente egale de ecliptică). Toți astronomii indieni din perioada clasică au arătat că Zodiacul este tropical și l-au corelat cu anotimpurile și toate scrierile puranice care conțin elemente de astronomie indică și ele faptul că Zodiacul este tropical.

Mai spui:

Babilonienii, egiptenii, grecii și indienii au studiat mișcarea aparentă a Soarelui pe ecliptică și au descoperit fenomenul de precesie a echinocțiilor. Hiparcus a fost cel dintâi care a supus atenției cele patru momente importante ale cursei Soarelui, descoperind astfel fenomenul de precesie și definind pentru prima oară anul tropical și cel sideral. […] Suryasiddhanta, impresionantul tratat de astronomie, poate cel mai vechi de pe planeta noastră, menționează solsitițiile și echinocțiile, precum și fenomenul de precesie, numit în sanscrită ayanachalana […] Munjala în lucrarea sa Laghumanasa a explicat fenomenul de precesie și a indicat rata lui, iar Bhaskara II a elaborat teoria revoluție complete a echinocțiilor.

și

[…] sperăm […] să fie publicate în limba română, cărțile de astronomie de referință ale omenirii, dintre care Surya Siddhanta  – manual hindus de astrologie datat 2163102 î. Hr. este cel mai important dintre toate de acest gen. (p. 323)

Păi de unde să încep, Rodica? (probabil ar trebui să încep luîndu-mă cu mâinile de cap…)

a)Nu există nici un indiciu clar că babilonienii (și cu atât mai mult egiptenii sau indienii) ar fi descoperit sau cunoscut fenomenul de precesie axială (oricum, dacă știi astfel de indicii, sper să nu mai scrii niciodată vreo altă carte despre ele…). Nu este exclus ca babilonienii să fi înțeles că există o diferență între pozițiile siderală ale echinocțiilor pentru două epoci diferite, dar să o fi atribuit creșterii acurateței măsurătorilor lor. Dar chiar dacă babilonienii ar fi cunoscut acest proces, nu rezultă că au și ținut seama de el, pentru că există nenumărate situații clare când pozițiile siderale nu erau corectate potrivit precesiei în tabelele lor.

b)Te contrazici imediat în propoziția următoare în care spui că, de fapt, grecul Hipparcus a fost cel dintâi care a descoperit fenomenul de precesie și primul care a făcut distincția între anul sideral și cel tropical (felul în care în aceeași pagină scrisă de tine se pot găsi nenumărate astfel de contradicții arată că-ți iei informațiile din mai multe surse și doar le compilezi, fără a te gândi suficient la ele).

c)Sūryasiddhānta nu este ‘cel mai vechi tratat de astronomie de pe planeta noastră’ și nu este ‘datat 2.163.102 î Hr’ … Rodica, tu chiar nu încerci deloc să-ți folosești discernământul când faci astfel de afirmații?!? Cine – pe sfânta de lume! – a putut scrie Suryasiddhanta acum două milioane și ceva de ani, când primii oamenii abia începeau să se îndrepte de spate pe (doar) două labe?? Un cimpanzeu? Și ce tratat mai concurează totuși – în mintea ta – cu cele două milioane de ani ale Suryasiddhantei, astfel încât te face să mai ai totuși o urmă de îndoială că acesta din urmă a câștigat competiția preistorică la capitolul vechime?

Adică este evident că autorul Suryasiddhanta-ei (care se laudă că este un demon pe nume Maya care în Epoca de Aur a Umanității (Krita Yuga) ar fi realizat o asceză extraordinară și, în consecință, Soarele / Sūrya i-ar fi revelat tainele astronomiei) a intenționat să creeze astfel impresia vechimii uriașe a scrierii sale (așa cum făceau o mulțime de alți autori hinduși, mai ales când doreau să câștige argumentele doctrinare cu alți autori sau secte concurente sau invadatori străini), dar chiar trebuie să crezi tot ce scrie acolo?? Chiar nu poți diferenția caracterul legendar ce apare în introducerea textului de ceea ce ar putea fi adevărat?

Și nu ți se pare deloc suspect faptul că, așa cum precizează chiar primul și cel mai important traducător al textului (Ebenezer Burgess), unele dintre manuscrisele antice conțin o continuare la versul al 6-lea din cap. I? Apartenența acestei continuări la textul original este extrem de plauzibilă și probabil că ea a fost scoasă de scribi din unele manuscrise ulterioare din cauza jenei și a contradicției flagrante cu declarația fantasmagorică legată vechimea revelației). Continuarea este după cum urmează:

Du-te în orașul Romaka, reședința ta, iar acolo, [Eu, Surya (Soarele) – n.trad.] deghizat într-o încarnare de barbar (yavana) din cauza unui blestem a lui Brahma, îți voi revela această știință.

Romaka nu era altceva decât Roma, iar mie versurile astea nu-mi spun altceva decât faptul că autorul tratatului și-a deghizat proveniența străină, grecească, a cunoașterii sale (și poate chiar a lui însuși sau a sursei acesteia) pentru ca aceasta să fie acceptată în propria cultură foarte tradiționalistă. Nu era nici un alt motiv pentru care autorul Suryasiddhanta-ei să se fi intitulat pe sine (sau pe cel care i-a revelat cunoașterea) chiar demonul iluziei (Maya) sau să fi afirmat că trebuia să meargă la Roma acolo unde Soarele, încarnat într-un barbar grec (yavana) din cauza unui ‘blestem al lui Brahma’ să-i reveleze știința astronomiei. Faptul că în vremea redactării tratatului, în India exista deja o cunoaștere astronomică și astrologică de origine grecească reiese cât se poate de evident – textul ulterior numit Romaka Siddhanta (‘Siddhanta de origine romană’) este o dovadă în acest sens (așa cum sunt și celelalte tratate astrologice indiene compilate de Varāhamihira sau scrise de alți astronomi). Și din moment ce chiar și tu ai recunoscut, Rodica, că zodiile solare au fost introduse de greci, cum poți afirma că Suryasiddhanta – care folosește cele 12 zodii și cuvinte de origine grecească pentru a explica modelele sale astronomice – are o vechime de milioane de ani? Este aberant!

Textul are clare influențe grecești (și inclusiv teoria erelor astronomice yugas și kalpas – mândria și obsesia ‘kali-yuga-iștilor’ indieni și occidentali – are, foarte probabil, tot o proveniență (conceptuală) grecească!). Lucrarea provine – cel mai probabil – din secolul al 5-lea, iar adăugiri și modificări (inclusiv ideile care ar sugera că autorul Suryasiddhanta-ei ar fi știut ce-i aia precesie) au fost efectuate pe o perioadă îndelungată până la începutul celui de-al doilea mileniu d. Hr. Almagest al lui Ptolemeu este mult mai vechi – nu mai vorbesc de alte tratate astronomice antice (unele dintre ele pierdute, cum a fost cel al lui Hipparcus). Suryasiddhanta – deși este o lucrare fascinantă și importantă în dezvoltarea astronomiei și a științelor în India, reflectă totuși un stadiu primitiv al dezvoltării astronomiei.

d)Chiar și Suryasiddhanta afirmă cât se poate de clar că Zodiacul este tropical, așa cum demonstrez în acest articol.

e)Este cât se poate de evident că autorii Suryasiddhanta-ei nu înțelegeau fenomenul de precesie. Suryasiddhanta nu vorbește despre precesie completă, ci despre trepidație – ideea conform căreia bolta celestă ar realiza o mișcare de oscilație de o parte și de alta a punctului vernal, ceea ce nu este tot una cu fenomenul de precesie (iar această idee a aparținut inițial tot grecilor – probabil că a pornit de la Theon din Alexandria – sec. 4 EN – ca o contra-teorie la ideea precesiei complete, deci doar în acest sens ‘grecii au uitat de precesie’ – ca să te citez)

Așa că dacă ar fi să te iei după Suryasiddhanta, dragă Rodica, începând cu anul 499 EN (dată luată de autorii ei și de Aryabhata ca ‘moment zero’) punctul vernal se mișcă 27 de grade în constelația Peștilor, după care se va întoarce din nou de unde a plecat (la punctul zero) și o va lua în sens invers, înaintând, în sens zodiacal, 27 grade în constelația Berbecului, și venind iar înapoi la punctul zero, exact ca un pendul care oscilează de o parte și de alta a unui punct fix (cu o oscilație completă evaluată de Suryasiddhanta la 7200 de ani). Deci, chiar dacă ai parcurs deja vreo 25 de grade în constelația Peștilor, nu vei ajunge niciodată în Era Vărsătorului (care vă place ție și altora atât de tare), draga mea Rodica, dacă-ți bazezi teoriile pe Suryasiddhanta și pe astronomia antică indiană! Punctul vernal nu va precesiona niciodată în constelația Vărsătorului, potrivit acestei teorii!

Cei mai mulți (și mai credibili) arheo-astronomi consideră că în India nu se știa deloc despre precesia completă a echinocțiilor la vremea aceea, Rodica, iar ayanāṃśa era folosită doar pentru a converti longitudinile siderale în longitudini tropicale – ea nu era măsura distanței dintre Zodiacul Tropical și o struțo-cămilă de zodiac sideral nirayana!

De aceea a fost nevoie ca, secole mai târziu, să apară Munjala care a fost primul care a demonstrat că există o diferență care crește constant (deci o‘ayanamsa ciclică’) între poziția calculată și cea actuală a echinocțiului , deci o rată anuală care, aplicată poziției greșite (prin metoda de calcul siddhantică) indică poziția reală – așadar o corecție aplicată Zodiacului pentru a-l face să redevină tropical – deși probabil că nici măcar el nu a fost conștient de fenomenul de precesie completă, ci a crezut doar că ajustează o metodă greșită de calcul. De altfel ideea precesiei complete a fost controversată multă vreme chiar și în Vest (și a fost problematică și pentru marii astronomi / astrologi arabi și persani) așa că nu trebuie să ne mire că ea și-a făcut loc foarte greu în astronomia indiană. 

f)Bhaskara II în Siddhāntashiromani a arătat cât se poate de clar că zodiacul este tropical și nu sideral.

‘Petalele inimii’ și ‘sacrilegiul’ folosirii Zodiacului Tropical

După ce (la pag. 89-90) menționează câteva dintre semnificațiile pozițiilor planetelor în semnele lor zodiacale și relația acestora cu petalele cakra-ei inimii, la pagina 91 Rodica afirmă:

Vă rugăm să rețineți: toate aceste informații sunt valabile și ne ajută să citim corect o astrogramă doar în sistem sideral. Dacă aceste noțiuni sunt aplicate în sistemul tropical, consecințele karmice ale citirii greșite a temei natale și a îndrumării eronate sunt inimaginabile.

Aceia care fac un talmeș-balmeș din cele două sisteme trebuie să-și asume, înainte de a părăsi definitiv planul fizic prin așa-zisa moarte, absolut toate fructele ignoranței profesionale și ale acțiunilor lor nechibzuite.

Păi dacă, în mintea ta, petalele cakra-ei inimii sunt asociate cu Zodiacul Sideral (și avertizezi că ciuma o să-l lovească pe cel ce îndrăznește să le interpreteze tropical), de ce te răzgândești sau uiți de asta și asociezi petalele cu ‘semnele’ zodiacale’ în mai multe locuri din carte, Rodica?

Rodica pare să știe deja sigur care sunt tehnicile pe care trebuie să le aplicăm în zodiacul sideral și care folosind zodiacul tropical… era util să ni le spună și nouă ca să știm… Nu ne spune însă nimic și nici nu dă vreun indiciu despre ce trebuie să facem cu tehnicile și metodele care sunt comune ambelor forme de astrologie: interpretarea hărții natale (kuṇḍalī / D1), tranzite, progresii, revoluții solare etc etc – probabil în cazul acestora suntem blestemați orice am alege… Rodica se transformă treptat într-o figură pre-mesianică, un Ioan Botezătorul al astrologiei românești, vestind urgii apocaliptice nemaiîntâlnite asupra celor care nu reușesc să priceapă care tip de zodiac (și care tip de astrologie) se folosește cu care tehnică… 

Și mai hilar este când Rodica asociază sistemele de case astrologice cu petalele chakra-ei inimii și afirmă că, la fel cum petalele inimii sunt ‘egale’ unele cu altele și ‘întregi’ tot la fel trebuie să fie și ‘petalele astrogramei’ adică – în viziunea ei – casele astrologice. Ea spune că sistemele de case sunt ‘ispititoare’, dar nici sistemul de case Placidus, nici sistemul egalitar și nici un alt sistem ce ‘taie’ semnele zodiacale nu este în acord cu armonia dumnezeiască, pentru că astfel ‘fracturăm’ nativul și îl tăiem în două, îl punem în dualitate…. Ei bine Rodica, am mai auzit explicații fantastice despre sistemele de case astrologice, dar asta le întrece pe toate… Nu există nici un motiv pentru care interpretarea unei realități evidente (care face ca cercul zodiacal reprezentat în astrograma fiecăruia să fie obligatoriu ‘tăiat’ natural și vizibil de linia orizontului, dar și de alte linii / cercuri de poziție ca Meridianul sau Prima Verticală sau Ecuatorul) ar crea vreun prejudiciu nativului sau ‘petalelor inimii’ sale… Faptul că faci pe struțul, bagi capul în nisip și te prefaci că aceste linii nu există, sau nu vrei să le simbolizezi în astrogramă sau să le interpretezi, nu înseamnă că ele nu sunt acolo sau că nu au semnificație (și în nici un caz nu înseamnă că a interpreta semnificația lor ‘scindează’ în vreun fel nativul sau că afectează în vreun fel ‘petalele chakrei inimii’ sau percepția nativului despre ele!).

Ți se pare, Rodica, că poziția unei planete aflate deasupra orizontului într-un horoscop are aceeași semnificație cu poziția ei sub linia orizontului (în același semn zodiacal) – adică ți se pare că felul în care Axa Ascendent-Descendent ‘taie’ astrograma nu spune nimic important despre cineva (sau – pe un plan mai profund – despre sufletul acestuia)? De exemplu gradul exact al Ascendentului din D1 îmi spune ceva esențial despre cakra sufletului nativului în D9 (D9 este ‘harta sufletului’). A nu reprezenta gradul exact al ascendentul în D1, mă văduvește de înțelegerea completă a lui D9 (în fapt D9 și D12 au o mai mare legătură cu semnificațiile petalelor lui hrd-cakra și a lui anahata-cakra decât D1, Rodica! Dinamizarea fiecărei cakra este mai clar și mai corect indicată de hărțile divizionale decât de harta natală).

Este evident, Rodica, că petalele cakra-ei inimii au corespondență funcțională cu zodiile și nu cu casele și că se analizează folosind sistemul casă-semn (petalele sunt în relație cu zodiile, iar poziția lor este doar ‘marcată’ – pentru orientare și identificare – de poziția în zodie a Ascendentului), dar nu înseamnă deloc că paranoia trebuie să însoțească interpretarea liniilor care taie horoscopul… mai ales că unele linii sunt foarte semnificative în analiza cakra-elor, dar și în corespondență cu restul aspectelor din viața nativului! Există un mod elegant, rațional și, în același timp, profund spiritual prin care casele înțelese ca zodii pot fi integrate împreună cu semnificațiile caselor egale și a celor bazate pe cuadranți (inclusiv pentru a evalua felul în care cakra-ele funcționează). Și asta fără a cădea în vreo ‘tentație’ la capitolul ăsta…din contră înțelegerea despre persoana al cărei horoscop este analizat devine astfel mai completă, holistică. 

Constelații, revelații și speculații

Siguranța cu care Purniche face afirmații foarte speculative și fanteziste despre corelația dintre ‘deplasarea retrogradă a Soarelui și a punctului vernal’ de la o constelație la alta și presupuse evenimente planetare majore cum ar fi scufundarea ipoteticelor Atlantida și Lemuria, ‘invazia planetei noastre de către populația reptiliană venit din constelația Draco’, ‘ruperea marelui și singurului continent Gondwana în continentele și insulele de azi’ etc este în ton cu fantezia dezlănțuită cu care ea speculează pe marginea conceptelor astrologice fundamentale. Adică o mulțime de ciudățenii trăznite dezvoltate de minți paranoice sau – în cel mai bun caz – extrem de ‘imaginative’ sau ‘speculative’ și credule sunt aduse de Rodica ca argumente pentru validitatea zodiacului sideral și a presupuselor ‘ere’ corelate cu acesta.

Rodica, când spui:

Se știe că […] Helena Blavatsky a părăsit Terra împreună cu un grup de ființe de pe Aldebaran special venită ca să o ducă acolo

(și faci asta convinsă că astfel ai spus ceva interesant și important despre constelația Taurului)

sau

[…] ne oprim la mitologia egipteană […] ale cărei vechimi mitice pot fi stabilite la data la care punctul vernal a tranzitat constelația Racului – ceea ce nu ar fi deloc greșit dacă ne amintim că egiptenii sunt unii dintre continuatorii direcți ai civilizației atlante,

sau

Atlantida a existat mai întâi pe Venus.

cum poți tu rămâne congruentă cu ceea ce scrii, Rodica? În ce bază stabilești tu veridicitatea acestor afirmații fantastice? Și cum te convingi tu că ceea ce spui e credibil? De unde ‘se știe’, cine știe așa ceva, în ce bază ‘se știe că Blavatsky a părăsit Terra cu pleiadienii’? Cum am putea să ne amintim și de unde avem amintirea că ‘egiptenii sunt urmașii direcți ai locuitorilor Atlantidei – insula mai mult ca sigur imaginară folosită de Platon drept parabolă pentru a argumenta asupra felului în care o utopie legată de statul și guvernarea ideale ar putea eșua și asupra învățăturilor care se pot trage din asta? Și cum ar fi putut o astfel de insulă / civilizație să existe mai întâi pe Venus? De ce sunt lucrurile astea de la sine înțelese, pentru tine? Și de ce am lua aceste speculații ca argumente în sprijinul Zodiacului Sideral? … În orice caz, ‘vechimile’ argumentate de tine sunt ‘mitice’, așa cum spui…!

Și cu aceeași lejeritate neglijentă cu care scrii despre micile bârfe spiritist-spiritualiste scrii și argumentezi despre astrologie! Ăsta nu este un mod valid de a demonstra ideile tale despre astrologie și de a argumenta pe marginea unui subiect atât de controversat ca dilema Zodiacului! Tot ce faci este să sporești confuzia prin afirmații neverificate sau chiar nerealiste! Nu spun că nu e bine să ai intuții sau revelații care nu sunt bazate pe dovezi concrete, dar nu are rost să avansezi ideile respective ca argumente pentru alte idei până ce ele nu devin cât de cît plauzibile.

Mai afirmă Rodica:

Această constelație [Gemenii] conține probabil cele mai multe stele duble sau chiar ‘gemene’…Ținând cont de acest lucru, aproape că nu mai trebuie să ne mire denumirea ei sau a semnului zodiacal omonim, fapt ce vorbește de la sine despre un nivel de civilizație net superior nouă pe care l-au avut strămoșii cunoașterii umane, acum multe foarte multe generații terestre.

Pe mine unul mă miră corelația asta și nu-mi vorbește deloc ‘de la sine’… ce legătură există între mai multe stele ‘duble’ din constelația Gemenilor și concluzia ta despre nivelul net superior de civilizație pe care l-ar fi avut ‘strămoșii cunoașterii umane’? Adică nu are rost să tot mergi în urmă și să te tot minunezi de cât de dezvoltată îți imaginezi tu că era civilizația care nu știi sau nu dacă a existat în ‘era’ care ar fi marcată de constelația respectivă (în cazul de față doar pentru că în astrologie Gemenii au de-a face cu dezvoltarea mintală și cu inteligența)… Și nu are noimă să tot evaluezi civilizațiile în funcție de cât de frumoase și intersante sunt stelele din constelația care marca atunci punctul vernal…n-o să mai termini niciodată și tot timpul o să descoperi o inexistentă civilizație strămoșească mai avansată decât cea în care ești și înseamnă că nu a existat nici un moment în care eram doar la începuturile noastre pe Pământ, evoluând încet și umil și progresiv către ceva mai bun…

Dar nimic nu întrece afirmațiile de mai jos:

[Este] foarte clar că cea dintâi muncă a lui Hercule a avut loc când Soarele se afla în constelația Berbecului și, dacă ne raportăm la împărțirea simbolică a semnelor zodiacale în decani, constatăm că, la data luptei lui Hercule cu Leul din Nemeea, Soarele se afla la gradul exaltării sale siderale, exact între decanul Berbec și decanul Leu și exact între navamsha Rac și navamsha Leu […]. (p.117)

Uau, Rodica!… convingerea ta că Suryasiddhanta are o vechime de două milioane și ceva de ani este nimic pe lângă capacitatea ta de a identifica cu precizie decanul exaltării siderale a Soarelui și navamsha acestuia la momentul exact al luptei dintre legendarul semizeu Hercule și miticul Leu din Nemeea! Și oare poți identifica cumva la fel de ușor și decanul în care se afla Saturn la momentul înlănțuirii lui Prometeu de către Zeus, sau navamsha în care se afla Venus la momentul când Persefona s-a măritat cu Hades, sau cam prin ce constelație era Marte când Perseu a tăiat capul Meduzei?? Mă gândesc că e floare la ureche pentru tine…

Pleiadele sunt cunoscute sub denumirea de Ursa Major (Ursa Mare sau Carul Mare sau Plugarul pentru noi românii) și reprezintă, în tradiția hindusă, Saptarishi, grupul celor 7 Înțelepți care ocrotesc Umanitatea […], iar Ursa Mare este importantă pentru că conține actuala noastră Stea Polară… (p. 120).

Serios, Rodica? Ursa Mare în Pleiade, în constelația Taurului? Cu Steaua Polară cu tot? Există vreo stea din Taur / Pleiadele care se află – pentru tine – mereu deasupra orizontului și indică mereu Nordul?? Uau! E drept că și Pleiadele sunt formate tot din 7 stele principale, la fel ca Ursa Mare / Saptarishi, dar totuși… cum poți scrie o carte despre arheo-astrologie / astronomie fără a ști nici măcar ABC-ul astronomiei (și al astrologiei siderale pe care o promovezi)?

Aflăm de la Rodica și lucruri noi și foarte interesante:

Isaac Newton, fondatorul astronomiei moderne, se referă la zodiacul stelelor fixe, cu semne egale de câte 30 de grade, identic celui folosit de babilonieni.

No, am citit-o și pe asta…! Isaac Newton – fondatorul astronomiei moderne… Și mecanica newtoniană oare cine a fondat-o? Copernic, cumva??

Nu știu ce treabă ar fi putut avea Isaac Newton cu zodiacul babilonian și nu-mi dau seama în ce context s-ar fi arătat el avocatul unui zodiac sideral…poate era bine să vii cu un citat aici… El era foarte pasionat (obsedat chiar) de alchimie (care e ‘verișoară dulce’ cu astrologia) și de descifrarea înțelesului Apocalipsei după Ioan, dar nu-l interesau astfel de dileme astrologice / astronomice (deși descoperirile sale colaterale din fizică și optică au avut o influență mare în dezvoltatea astronomiei). Oricum, repetând ceea ce am mai afirmat deja, zodiacul babilonian segmentat în intervale egale de 30 grade era o mixtură tropical-siderală, deci nu era doar ‘un zodiac al stelelor fixe’, ci – simultan – și un zodiac tropical în intenția celor care l-au dezvoltat…

Rodica știe sigur de ce ‘Poarta Oamenilor’ și ‘Poarta Zeilor’ nu mai funcționează cum trebuie de-o vreme-ncoace:

Se spune că atunci când stelele fixe ale constelației Racului marcau poziția Soarelui la solstițiul de vară, se deschidea ‘Poarta Oamenilor’ pentru ca sufletele să coboare din Cer pe Pământ pentru o nouă încarnare (existență). Când aceste suflete își terminau viața, ele ascensionau prin ‘Poarta Zeilor’ care se deschidea la momentul solstițiului de iarnă, marcat de stelele strălucitoare ale constelației Capricornului.  

Ce faci tu aici, Rodica, este să încerci din răsputeri să forțezi o interpretare siderală unui fenomen tropical. Ezoteric (și mitologic) vorbind, aceste ‘porți’ au de-a face numai și numai cu traseul Soarelui de la un solstițiu la altul, deci ele țin de ‘Racul tropical’, respectiv de ‘Capricornul tropical’ și nu de constelații. În Emisfera Nordică, Soarele pierde în declinație după solstițiul de vară (deci, simbolic, sufletul ‘coboară’ din Cer pe Pământ) și ‘urcă’ / ‘crește’ / ‘ascensionează’ în declinație după solstițiul de iarnă (deci, simbolic, sufletul ascensionează de la Pământ către Cer). Aceasta este o semnificație spirituală a Zodiacului solar tropical și nu are deloc de-a face cu constelațiile! Ea există în multe alte tradiții, inclusiv la noi… În tradiția indiană, calea (traseul) Soarelui de la solstițiul de vară la cel de iarnă are un înțeles oarecum similar, fiind numită Dakṣināyaṇa (‘Calea Descendentă’), iar calea de la solstițiul de iarnă la cel de vară este numită Uttarāyaṇa (‘Calea Ascendentă’); o tradiție înrudită cu aceasta numește cele două căi Pitṛyāna (‘Calea Strămoșilor’) și, respectiv, Devayāna (‘Calea Zeilor), având aproximativ aceleași semnificații cu cele prezentate de tine (uneori Calea Strămoșilor și Calea Zeilor sunt asociate însă cu jumătățile de Zodiac cuprinse între echinocții). Toate aceste corelații sunt tropicale și nu siderale!). Plus că nu are nici o noimă ceea ce spui: dacă lucrurile ar sta așa și acest lucru s-ar fi petrecut ‘atunci când’ exista acest ‘patronaj’ al constelațiilor Racului și, respectiv, Capricornului, ar însemna atunci că, odată cu precesia solstițiilor, sufletele s-au oprit să mai coboare și să mai ascensioneze în/din lumea asta…nașpa, nu?

O altă speculație este cea legată de așa-numitul ‘zodiac baltic’. Prezinți o fotografie în care apar 12 imagini găsite într-o biserică ortodoxă lituaniană (și asociate de cineva cu cele 12 zodii) și le atribuiacestora o antichitate incredibilă, corelându-le cu constelațiile. Ce dovezi ai în acest sens?

Mai întâi afirmi că, din cauză că acea galerie de imagini începe cu una pe care cineva a asociat-o zodiei Peștilor,

este clar că punctul vernal, la momentul echinocțiului de primăvară, se afla în Pești și nu în Berbec. Dacă zodiacul a luat naștere la data aceea sau doar s-a reactualizat, vom afla probabil în viitor. Un lucru este cert, acest zodiac este sideral și el aparține unei civilizații care trebuia să aibă grijă ca, de la echinocțiu de toamnă, până la cel de primăvară, Soarele să fie salvat (p. 321)

iar puțin mai târziu spui că

imaginea [din biserică – n.n] a celor doi gemeni care se luptă indică o vechime incontestabilă a acestui zodiac baltic și ne poate spune unul dintre cele două adevăruri astronomice: fie acest zodiac era activ la data la care punctul vernal a trecut din Constelația Racului la cea a Gemenilor […], fie, mult mai în urmă, Zodiacul a luat ființă când constelația Gemenilor indica echinocțiul de toamnă. (p.322)

Mai întâi de toate – pentru că afirmi asta de foarte multe ori – locul de unde cineva își începe înșiruirea zodiilor nu este neapărat un indiciu al faptului că punctul vernal se afla în constelația omonimă la momentul echinocțiului, Rodica. Poate fi așa cum spui, dar pot fi și o mulțime de alte motive pentru care înșiruirea să înceapă de-acolo. Sunt cazuri în care Zodiacul este prezentat începând cu Capricornul, pentru că acolo găsim ‘rădăcina’ mișcării aparent ascendente a Soarelui, locul de unde anul ‘se naște’ și Soarele pare că ‘învie’, alții încep cu constelațiile care marchează punctul autumnal (cum este cazul zodiacului lunar chinezesc), alții încep chiar cu zodia Leului pentru că Soarele își are domiciliul în Leu, iar alții cu Racul pentru că Racul este la Ascendent în Thema Mundi, alții încep cu Vărsătorul (dar nu pentru că ne îndreptăm către Era Vărsătorului, Rodica, ci pentru că mijlocul Vărsătorului marchează – dintr-o altă perspectivă decât o face Berbecul – începutul primăverii – vezi și începutul anului nou solar chinezesc) ș.a.m.d.

În al 2-lea rând, nu e absolut sigur că imaginile respective formează neapărat un ‘zodiac’ – în sens astrologic – (decât datorită faptului că sunt 12 la număr și altcineva a pus în dreptul lor glifele moderne și imagini clasice ale semnelor zodiacale tradiționale, astfel încât e firesc ca primul gând să-ți zboare către ideea că ar putea fi vorba de un zodiac…) și nici nu știu dacă în biserică ele apar ordonate așa cum au fost prezentate în imaginea folosită de tine sau dacă au fost ordonate astfel ulterior. Întradevăr, trei sau patru dintre imaginile respective par a avea elemente corelate cu imaginile tradiționale ale zodiilor și ar putea fi, întradevăr, o variantă originală de zodiac (nu zic că nu!), dar ar putea fi – alternativ – doar o reprezentare a unor motive populare corelate cu lunile anului, fără vreun rol astrologic. Iar dacă au de-a face, întradevăr, cu lunile anului (așa cum afirmi chiar tu, la un moment dat), de unde ai tras concluzia că e vorba de reprezentări ale constelațiilor și nu ale zodiilor tropicale? De ce gândul te duce imediat la constelații sau la semne siderale și nu la etape firești ale anotimpurilor?? Unde vezi tu constelații acolo? Mie, faptul că Soarele apare în aproape toate imaginile respective (împreună cu simboluri corelate cu anotimpurile) îmi spune că avem de-a face doar cu imagini reprezentative ale lunilor solare și ale anotimpurilor și că nu este nimic legat de constelații și de precesia echinocțiilor acolo! Imaginea pe care tu o asociezi cu Peștii ar putea fi doar o reprezentare populară a lunii martie, cea pe care-o asociezi cu Gemenii ar putea reprezenta luna iunie ș.a.m.d., iar faptul că martie a fost pusă prima (dacă chiar a fost) să aibă legătură cu faptul că atunci vine primăvara și apar ghioceii…

Dar nu te contrazic cu un lucru: imaginile din biserică au luat sigur naștere când punctul vernal se afla în constelația Peștilor (unde se află și acum), dar această perioadă nu este doar o ‘dată’ în calendar, Rodica, ci un interval de peste două milenii, așa că, evident, aceste imagini ar fi putut lua naștere chiar și la momentul când biserica a fost construită (cândva prin secolul trecut, probabil)…

Dar ceea ce sugerezi mai departe este că acest zodiac (dacă este zodiac) ar fi de cel puțin 10.000 sau 20.000 de ani vechime și faci asta cu o imensă lejeritate, fără absolut nici o dovadă, doar pentru că razele unuia dintre cei doi sori ți se par puțin mai drepte decât ale celuilalt și oferi niște interpretări de-a dreptul abracadabrante acestui fapt (oare cum anume ‘trebuia’ civilizația respectivă ‘să aibă grijă ca Soarele să fie salvat’ în a doua parte a fiecărui an??)

Nu ai sau nu oferi nici o dovadă pentru ‘vechimea incontestabilă’ a acestor imagini prin care-ți argumentezi ideile tale siderale (și siderate). S-au făcut cumva investigații mai amănunțite ale vechimii acelor simboluri și ale gravurilor din biserică și tu le-ai lăsat complet pe dinafară când ai scris cartea? Nu mai spun de contradicția evidentă: justifici prezența sorilor din imaginea figurinei atribuită Gemenilor (care este una dintre cele trei sau patru care seamănă cât de cât cu imagini ce corespund unora dintre zodiile cunoscute de noi) prin faptul că Soarele ajunge la solstițiu acolo, deci ‘Soarele descendent’ va lua locul ‘Soarelui ascendent’ (ceea ce este plauzibil) și că în iunie are loc o mare sărbătoare solară lituaniană, dar pe pagina cealaltă speculezi că imaginea reflectă probabil o perioadă când unul dintre echinocții sau chiar solstițiul de iarnă era precesionat în constelația Gemenilor…Nu poți justifica imaginea ca simultan reprezentativă și pentru solstiții și pentru echinocții, Rodica…nu o poți justifica în ambele feluri!

Despre nakshatre spui că, spre deosebire de stațiile lunare chinezești (sieu) și cele arabe (manzil),

au și un corespondent spiritual numit Nitya-uri, atît pentru faza crescătoare, cât și pentru cea descrescătoare a Lunii. Despre relația dintre nakshatre si nitya-uri însă, ne rezervăm o altă lucrare, deoarece ele reprezintă nu doar niște concepte, ci niște realități spirituale de o importanță majoră pentru evoluția noastră ca rasă umană, ca ființe umane.

Dacă vei scrie o carte și despre subiectul ăsta, Rodica, sper să nu fie la fel de proastă ca cea pe care tocmai am citit-o… În calendarul indian, Nakshatra este una dintre cele 5 componente / atribute ale zilei din calendarul tradițional hindus Panchānga; nakshatra are 13 grade 20 minute de arc zodiacal. O altă componentă (dintre cele 5) este numită Tithi;  astronomic / astrologic, fiecare tithi reprezintă timpul necesar pentru ca unghiul dintre Soare și Lună să crească cu 12 grade. Nitya-urile nu corespund – spiritual, ezoteric – nakshatrelor, ci tithi-urilor (având exact același mod de calcul și adresându-se exact aceluiași fenomen astronomic)! Nakshatra poate fi pusă într-o oarecare legătură cu Yoga – componenta zilei ce are elongație de 13 grade 20 minute între Soare și Lună, dar reprezintă totuși principii diferite (uneori aceste yogas sunt numite nitya-yogas, dar ele nu sunt ‘nitya’-uri, ci ‘yoga’-uri (cuvântul nitya desemnează aici un atribut, o caracteristică a categoriei numită yoga și nu o categorie în sine – deci nu indică cele 15 nitya-uri /’eternități’ soli-lunare din tradiția Sri Vidya – dacă la ele te-ai referit…).

Tranzitul lunar prin ele [prin nakshatre – n.n] reprezintă o rotație completă a Lunii în jurul Zodiacului, compusă din faza crescătoare și faza descrescătoare.

Tranzitul lunar prin nakshatra-e nu are ‘fază crescătoare’ și ‘fază descrescătoare’, Rodica! Luna are faze crescătoare și descrescătoare doar în relație cu Soarele… (poate confunzi aici ‘faza crescătoare’ și ‘descrescătoare’ a Lunii cu un alt fenomen).

Nu voi mai comenta aici toate afirmațiile – foarte speculative și chiar fantasmagorice, din punctul meu de vedere – pe care le faci cu privire la semnificația astrologică și spirituală a nakshatrelor… este propria ta interpretare! Aș menționa faptul că o lipsă majoră este faptul că nu insiști deloc pe cea mai spinoasă problemă din astrologia siderală: cea a ayanamsa-ei. Nu oferi nici o justificare pentru ea, nici o epocă mai precisă / nici un an de referință, nu spui cum ai ajuns la ea, pe ce te-ai bazat când ai ales-o.

Ayanamsa ta de

25 grade în secolul XXI, 24 grade pentru secolul XX, 23 grade pentru secolul al 19-lea și așa mai departe.

este de-a dreptul caraghioasă: asta înseamnă că momentul zero (ayanamsa zero) de coincidență dintre Zodiacul Tropical și cel Sideral ar fi avut loc cândva prin secolulul al 3-lea î. Hr, când de fapt el s-a petrecut o jumătate de mileniu mai târziu…Cu o asemenea imprecizie, ce fel de astrologie practici tu, Rodica, și câtă siguranță poți avea în interpretarea astrologică? Și cum poți considera că oferi vreo soluție viabilă la dilema Zodiacului?

Și cum mai poți fi tu atât de precisă în imprecizia ta de a estima cu precizie momentul când vom fi deja intrați cu 8 minute (de grad zodiacal) în Era Vărsătorului?

[…] fără a avea pretenția preciziei […] peste 300 de ani, conform posibilităților actuale de estimare, la data de 20 martie, la amiază, la momentul echinocțiului de primăvară, Soarele va fi la 29 grade 52 minute Vărsător. (p.97)

E ca și cum – pierdut(ă) fiind pe undeva, cu mașina, într-o după-amiază, pe un drum necirculat pe care nu ai mai fost niciodată, cu un GPS stricat, fără a ști exact cât e ceasul și fără a ști câte sute de kilometri mai ai până acasă (știind – în medie – doar cu câți km/h poate circula, în medie, mașina ta) – ți-ai suna familia și ai asigura-o că la ora 21:52 fix vei fi deja acasă, îmbrăcată în pijama și urmărind deja minutul 8 din primul episod al unui nou serial SF… E absurd și ridicol să faci astfel de estimări!

Oricum, din moment ce recomanzi o ayanamsa de un grad pentru fiecare secol, iar acum, potrivit spuselor tale ne aflăm la gradul 5 din zodia siderală a Peștilor, se pare că peste 300 de ani vom ajunge abia la gradul al 2-lea…

Același mod de a realiza cronologia erelor zodiacale te face să spui

[…] când punctul vernal a migrat din constelația Taurului în cea a Berbecului, […] Berbecul a devenit prima constelație a Zodiacului pentru egipteni – eveniment astronomic pe care noi l-am estimat că a avut loc între 4.000 -2.000 î. Hr (p.195). Din perspectiva perioadei cuprinse între 4.000- 2.000, această constelație [Berbecul] este în analogie cu energiile tainice și magice ale Începutului. (p.200)

sau

[…] în mileniul III î. Hr., [constelația – n.n] Racul nostru de astăzi era punctul cel mai înalt al eclipticii, poziție care începe tot mai mult să aparțină Gemenilor, datorită fenomenului de precesie. (p.213)

Lăsând la o parte chestiunea legată de neimplicarea egiptenilor în configurarea Zodiacului, nu înțeleg cum de faci astfel de ‘estimări’ vagi și greșite într-o carte la începutul căreia pretinzi că ‘doar pozițiile siderale sunt cele adevărate’… Punctul vernal a ‘migrat’ în constelația Berbecului în mileniile al 4-lea sau al 3-lea î. Hr. când se afla în constelația Taurului? Constelația Berbecului a coincis cu zodia tropicală cu același nume în perioada 4.000 – 2.000 î. Hr (iar cea a Racului culmina la solstițiul de vară în mileniul al 3-lea î. Hr??

Mai sunt în cartea asta alte zeci și zeci de astfel de gafe, speculații greșeli și erori de estimare pe care nu le mai prezint aici pentru a nu fi mai fi nevoit să repet același gen de argumente! Și cine știe câte alte ciudățenii mi-au scăpat cu totul în timpul lecturii… ?! Nici nu mai vorbesc despre semnificațiile astrologice incredibile pe care le dai unor evenimente sau situații – lucruri la care nici nu mă refer aici pentru că ar trebui să scriu o carte mult mai voluminoasă decât asta…

Jakob Lorber, Zodiacul și denumirile constelațiilor

Întrucât toate cărțile lui Lorber sunt scrise prin dictare divină, dumnezeiască, nu punem la îndoială nici o virgulă și ne bucurăm că aceste cărți există, ca repere fundamentale pentru cunoașterea de care avem nevoie,

afirmă răspicat Purniche.

Mda… în paranteză fie spus, mă tem că – în general – o astfel de atitudine poate constitui și esența amăgirii, a decepției și a fanatismului religios (și spun asta fără a contesta deloc inspirația lui Lorber…). Ceea ce mie îmi confirmă dacă o lucrare este inspirată sau nu, nu este convingerea cuiva – cu atât mai mult a autorului acestuia sau a unui personaj din scrierile sale – că ea a fost scrisă ‘prin dictare dumnezeiască’, ci validitatea și relevanța pe care le găsesc (dacă le găsesc) citind paginile sale. Trebuie să avem o minte deschisă, dar nu naivă sau credulă. Nici o carte nu poate îngloba adevărul absolut ‘în fiecare virgulă’, pentru că limbajul uman – indiferent cât de inspirate au fost mintea, sufletul sau vorbirea – nu poate realiza decât o reflectare (parțială și relativă) a Totalității.

Îmi place misticismul lui Jakob Lorber, dar – fără a diminua cu ceva frumusețea inspirației sale – unele dintre afirmațiile sale sunt în mod vădit eronate, contradictorii sau foarte interpretabile (și poate voi arăta asta cu altă ocazie și în altă parte). Legat de citatele despre Zodiac din cartea lui Lorber – menționate de Purniche în cartea ei, cum ar fi acela că:

[…] descoperitorii lui ar fi fost vechii egipteni…

este cât se poate de clar că Zodiacul nu a apărut în Egipt, ci în Mesopotamia – nu mai sunt deloc dubii în această privință, deși în vremea când Jacob Lorber și-a scris cărțile se vehicula mult ideea unei origini egiptene a Zodiacului, iar Lorber probabil că a amestecat – zic eu – ceea ce a citit pe undeva cu ceea ce ‘vocea’ supraconștientului său i-a revelat. Este adevărat că astrologia horoscopică a fost sistematizată în Egipt (probabil în Alexandria, care se afla atunci sub tutelă elenistică), dar originea eminamente mesopotamiană a Zodiacului (și a asamblării cerului în constelațiile zodiacale solare) nu este pusă la îndoială de nici un cercetător serios.

Rodica folosește traducerile după scrierile lui Lorber pentru a justifica supremația zodiacului sideral (deși nimic din ele nu demonstrează așa ceva). De altfel ea mă uimește prin capacitatea ei de a-și adormi rapid toate contradicțiile ireconciliabile pe care le întreține de la o pagină la alta. Ea este de acord că

Zodiacul provine de la babilonieni,

și că

Zodiacul a fost introdus din Mesopotamia în Egipt în perioada elenistică timpurie,

dar nu vede nici o contradicție cu afirmația lui Lorber despre originea egipteană a Zodiacului, pe care și ea le susține în alte capitole din carte…

În fapt însă, chiar afirmațiile lorberiene (pe care Rodica le aduce ca argument în sprijinul ideilor ei sideraliste) sunt argumente cât se poate de clare pentru sistemul tropical.

[…] ‘Zo diaia kos’ înseamnă … ‘împărțirea muncii’. […] La început bătrânii au împărțit marele cerc după derularea periodică a muncii lor. La urmașii lor de mai târziu însă, cercul deja împărțit a fost cel care le determina muncile, căci fiecare constelație apărută în el le reamintea egiptenilor de care activitate trebuiau să se apuce în următoarea perioadă.

Cei care au descoperit Zodiacul […] aveau mereu în fața ochilor constelațiile, motiv pentru care li s-au fixat în minte figurile invariabile ale acestora, cărora le-au dat apoi niște nume ce corespundeau, desigur, cu vreunul dintre fenomenele din natură manifestat la vremea respectivă sau cu vreo îndeletnicire din țara lor (Marea Evanghelie a lui Ioan, vol 3, Editura Shambala 2003).

Aceste pasaje explică cât se poate de bine ceea ce eu am afirmat mai sus (și în nenumărate articole menite să arate care a fost – cu adevărat – rolul constelațiilor vizibile)…. și simultan ceea ce Rodica pare să nu înțeleagă încă. Deci textul spune că inițial (‘la început’) marele cerc (ecliptica) a fost împărțit ‘după derularea periodică a muncii‘. Pentru că muncile ce sunt derulate periodic aveau de-a face cu anotimpurile (la omul antic vorbim de agricultură și creșterea animalelor, construcții și meșteșuguri, ciclurile de producere și comercializare a bunurilor și mărfurilor produse în timpul anului etc), rezultă că Zodiacul a fost definit inițial în funcție de anotimpuri (care sunt corelate cu munci specifice fiecărei faze a lor). Dar, ne spune Lorber, mai târziu constelațiile le reaminteau oamenilor de activitățile corelate cu perioadele ce urmau, altfel spus constelațiile funcționau ca repere, ca semne, ca ‘remindere’ pentru ce fel de perioade urmau să vină și ce atitudini / activități trebuiau adoptate / realizate. Ei ‘le-au dat nume ce corespundeau cu fenomenele din natură’. Astfel constelațiile Berbecului și ale Taurului era ‘semne’ sau ‘repere’ pentru activități agricole și fermiere ce au de-a face cu apariția și manifestarea primăverii în Emisfera Nordică, Gemenii cu activitățile sportive și intelectuale, cu bucuria adusă de joaca copiilor și cu necesitatea accentuată a interacțiunii prin comunicare și schimburi; Racul și Leul sunt în mod natural corelate cu ploile și cu căldura verii; Fecioara cu secerișul; Balanța cu culegerea și cântărirea roadelor și comercializarea lor, dar și cu echilibrarea dintre durata zilei și a nopții; Scorpionul cu moartea naturii ș.a.m.d. Dar aceste procese sunt tropicale și nu siderale în natura lor! Chiar dacă reperele erau siderale, esența fenomenului (și deci fundamentarea sa inițială) este una tropicală!

Semnele zodiacale nu există în realitatea astronomică. Ele sunt oglindirea simbolică a constelațiilor zodiacale de la care și-au luat, de altfel, numele.

Exact pe dos, Rodica! Constelațiile sunt cele care nu au nici o semnificație inerentă, nu conțin nici un înțeles intrinsec, sunt doar asamblări imaginative ale unor grupuri de stele, realizate în scop mnemonic și orientativ. Diferitele culturi asamblează constelațiile în mod diferit; totul depinde de cum te uiți la ele și ce anume vrei să vezi în ele! Stelele care fac parte din constelații sunt, adesea, la distanțe gigantice unele de altele (și la distanțe foarte diferite de noi!) și, de regulă, nu au o origine comună (deci nu s-au format împreună); ele par a fi grupate într-un anume fel doar din perspectiva observatorului terestru.

Când eram copil, în serile cu cer înstelat petrecute în satul în care am crescut, bunicul îmi arăta uneori stelele și constelațiile pe care le știa el din bătrâni (nu multe – doar Carul Mare, Steaua Polară, Carul Mic și ‘Calea Laptelui’). Parcă și acum îmi aduc aminte când îmi explica Carul Mare, încercând să mă facă să văd ‘roțile’, ‘oiștea’ și ‘boii’ carului, sau când îmi vorbea despre Steaua Ciobanului și cum să mă orientez după ea… și îmi spunea întotdeauna și o povață sau o poveste frumoasă care mă fascina – era un mare dascăl, cu toate că nu avea școală. Și erau seri în care stăteam împreună pe o laiță sau pe treptele casuței noastre, ne uitam la stele și ne distram identificând creativ tot felul de forme în diferitele grupuri de stele. Și se întâmpla adesea ca eu să văd altceva în ceea ce-mi arăta el – o altă figură și apoi ne străduiam să ajungeam la un consens. Și sunt convins că acele forme găsite de noi nu erau aceleași cu cele care corespund denumirilor convenționale date constelațiilor – fiecare poate vedea altceva în ele și poate grupa stelele în mod diferit sau poate crea propriile sale constelații!

Felul în care grupăm și asamblăm stelele, precum și formele pe care le găsim noi în constelații au la bază doar proiecții imaginative sau asociative; există multe moduri în care putem uni mai multe puncte răsfirate pentru a genera forme sugestive, nemaivorbind de faptul că multe dintre constelațiile ecliptice nu sugerează deloc forma pe care denumirea lor o indică. Chinezii aveau propriile sistemele lor de constelații, diferite de ale indienilor, diferite de ale babilonienilor și grecilor, diferite de ale egiptenilor, diferite de ale mezo-americanilor, diferite de ale beduinilor….toate sunt constelații, dar ele nu pot fi ușor conciliate, pentru că au la bază moduri diferite de a privi Cerul și rațiuni diferite de a asambla stelele în configurații sugestive. Constelațiile zodiacale erau doar repere vizuale pentru procesele reale ale etapelor Zodiacului Tropical care nu sunt altceva decât etape din ciclul fundamental al naturii și al vieții. Constelațiile sunt cele care au primit denumirea proceselor reale ce au la bază anotimpurile și nu invers!

De fapt distincția între semne, constelații și nakshatre nu este deloc așa cum o descrii tu, Rodica (și nici așa cum se înțelege pe scară largă în astrologie). În astrologie ne-am obișnuit să diferențiem ‘semnele’ de ‘constelații’, dar, în fapt, constelațiile erau ele însele ‘semne’ – ele constituiau indicii în baza cărora anticii babilonieni realizau predicții despre apariția unor fenomene. Babilonienii catalogau semnele împreună cu evenimentele / fenomenele care le-au însoțit pentru a înțelege fenomenele viitoare în cazul în care (sau când) ele urmau să reapară, dar pentru babilonieni ‘semnul’ era doar un indiciu, un reper și nu reprezenta forța care declanșa evenimente și procese! Când stelele din Constelația Zilierului / Agricultorului / Angajatului ( Berbecul de mai târziu) – de exemplu – apăreau la apusul lor heliacal, babilonienii știau din timp că vine primăvara, că ziua va crește, că vine vremea muncilor agricole, că urmau muncile pastorale, că trebuiau să realizeze sacrificiile mieilor (obicei preluat mai târziu și de evrei și tradus în sărbătoarea pascală) etc. Nu însemna neapărat că acea constelație sau semnul apărut urma să ‘influențeze’ acele fenomene; era vorba doar de un semn care prefigura posibilitatea de producere a unui fenomen natural! Babilonienii foloseau astrologia într-un mod mai degrabă divinatoriu, iar semnificația fenomenului nu era ascunsă în constelații, ci în ciclul natural al anului tropical, în ritmurile anotimpurilor.

Abia mai târziu, astrologii greci / elenistici și cei romani ce erau influențați de gândirea sistematică și științifică aristoteliană au ajuns la concluzia că semnele (de ex: planetele, stelele și constelațiile) exercită ‘influențe’ și control asupra indivizilor ! Abia la greci și apoi la indieni, astrologia a devenit foarte deterministă, predictivă și chiar fatalistă, abia la ei planetele au devenit ‘sfere de forță’ și ‘influențe’, iar asta nu are nimic de-a face cu genul de zodiac folosit, ci cu filozofia de viață adoptată). Astrologii care – chiar și în zilele noastre – definesc astrologia drept ‘influența astrelor’ (sau a stelelor și constelațiilor) asupra vieții și a destinului uman sunt profund animați de un determinism de genul celui care i-a animat pe astrologii cu aplecare aristotelică sau stoică (cum au fost Ptolemeu și, respectiv, Manilius, pe care tu îi citezi), în pofida faptului că vorbesc frumos despre liberul arbitru și despre cât de spirituală este astrologia pe care o practică.

Așa că sunt de acord că o întoarcere la ‘zodiacul babilonian’ este necesară, dar nu în modul descris de tine, deci nu la ‘litera’ sa (poziții siderale, erori matematice etc), ci la ‘spiritul’ și intenția fundamentală care animau acea formă de astrologie, la modul în care cei care au descoperit Zodiacul priveau Cerul și se raportau la fenomenele celeste. Pentru ei toate semnele celeste care apăreau observatorului / astrologului erau considerate mesaje primite de la zei / Dumnezeu (altfel spus erau mesaje și semne prin care încercau să înțeleagă Inconștientul personal și colectiv); ele nu erau neapărat ‘influențe’ ale constelațiilor, ale stelelor și ale divinităților asociate cu ele (așa cum spui tu, Rodica)! Ideea aici este de comunicare (iar astrologia era și este un limbaj): ‘Cerul’ trimitea mereu mesaje și semne, iar omul se străduia să le înțeleagă și să le interpreteze, după care încerca să comunice și el cu Cerul prin faptul că-și ajusta viața la acele semne și mesaje (sau chiar căuta să înduplece Cerul să schimbe cursul lucrurilor, dacă era cazul). Astrologia era vie; Natura, stelele, planetele și cometele erau și ele vii și exista un ‘dialog’ între ele și ființa umană.

Spui că:

Semnul zodiacal Berbec și-a luat numele de la constelația omonimă, care este constelația Berbecului. (p.186)

Științific / tehnic vorbind se poate să ai dreptate, dar asta este doar ultima etapă a procesului de atribuire a unor denumiri etapelor procesului solar! La început, constelația a fost cea care a primit denumirea unui fenomen terestru ce are o manifestare periodică, ciclică, deci (tropicală). Și acesta este motivul principal pentru nu se înțelege corect cum anume a apărut astrologia! Se crede că oamenii au proiectat pe cer, în constelații, fanteziile lor despre forțele care influențează viața de pe Pământ, după care ar fi transferat superstițiile lor despre constelații zodiilor tropicale, dar nu așa au stat lucrurile. Inițial, oamenii au corelat constelațiile cu procese ciclice, sezoniere, naturale, foarte pragmatice, ‘marcând’ astfel momentul de apariție a procesului respectiv, ‘poziția’ acestuia în ciclul anual, după care au realizat că se pot dispensa de aceste ‘marcaje’ și că instrumente simple de determinare a poziției Soarelui erau suficiente pentru a aceste procese ciclice, terestre, iar denumirile atașate inițial constelațiilor au fost transferate către intervalele tropicale cu care aveau – cu adevărat – corespondență.

După cum se poate înțelege citind pasajele lui Lorber de mai sus, chiar el cel căruia ești decisă să nu-i pui la îndoială nici măcar o virgulă, scria negru pe alb că, în fapt, constelațiile au primit denumirea etapelor specifice anuale cărora ele corespundeau. De exemplu, când explică zodia Racului, Lorber spune că acesta apare atunci când durata zilei începe să scadă – lucru ce i-a făcut pe oameni să asemene acest proces cu mersul îndărăt al racului (adică exact ceea ce spuneam și eu, într-un articol pe această temă). El explică că noaptea se forma din plin roua și că racii ieșeau din râuri în căutare de hrană pe câmpiile cu iarbă grasă și plină de rouă… Mai apoi Lorber spune că nu s-ar fi putut alege ca denumire mai bună pentru constelația specifică acestei etape, un simbol mai potrivit decât racul. Deci un simbol terestru, semnificativ pentru etapa tropicală în care individul făcea observația este cel care era atribuit constelației. Și din momentul în care oamenii au început să înțeleagă că aceste fenomene puteau fi anticipate și altfel (nu doar prin raportarea la constelații, ei au început să se dispenseze treptat de acestea și să pună bazele a ceea ce numim zodiac tropical (de exemplu, în cazul procesului care începe la solsițiul de vară, e clar că constelația a început să nu mai fie necesară – mai ales că ea începea să se decaleze de anotimp – iar segmentul ecliptic de 30 grade care începe la momentul când Soarele se află la solstițiul de vară a fost asociat, pe bună dreptate, cu simbolul racului). A fost vorba de un proces de rafinare a naturii simbolului ales. 

Lorber explică aceasta pentru fiecare zodie și constelație: Constelația Peștilor a fost denumită astfel pentru că marca sezonul de pescuit, constelația Vărsătorului după un păstor care varsa apă în adăpătoarea vitelor, constelația Berbecului/ Fermierului a fost numită așa pentru era vremea tunsului oilor, iar berbecii deveneau foarte activi, constelația Balanței a fost denumită prin asociere cu procesul cântăririi recoltelor, constelația Săgetătorului a fost denumită astfel pentru că apariția sa marca sezonul de vânătoare. Toate acestea arată că – așa cum ne lasă și Lorber să înțelegem – constelațiile aveau doar rol mnemonic și orientativ, ele nu ‘generau’ procesele terestre pentru că energiile manifestate în acestea era determinată de relația Soarelui cu Pământul.

[…] fiecare constelație […] le reamintea egiptenilor de care activitate trebuiau să se apuce în următoarea perioadă,

scria Lorber.

De fapt mai spui și alte lucruri care contrazic ideea generală pe care o susții (aceea că fenomenele terestre sunt determinate de influența constelațiilor). Atunci când prezinți constelația Fecioarei spui că

Inițial, constelația a fost identificată cu steaua fixă Spica, a cărei denumire este de origine latină, însemnând ‘spic de grâu’, deoarece, în urmă cu 2.000 de ani, vremea secerișului era anunțată de dispariția ei pe cerul serii.[…] Deoarece Soarele trece prin această constelație [Fecioara] în august-septembrie, Fecioara a devenit simbolul care anunță recoltele.

Deci aici confirmi – poate fără să vrei – ceea ce spune și Lorber în pasajele de mai sus și ceea ce spun și eu de multă vreme încoace (dar tu nu înțelegi deși prezinți și multe alte exemple de acest fel în carte). Întradevăr, steaua a fost denumită așa pentru că – în cuvintele tale – anunța vremea secerișului, deci anticipa un proces corelat cu anotimpurile. Steaua nu ‘influența’ secerișul, nu-l determina în vreun fel, ci doar îl ‘vestea’ – era un reper vizibil pentru un fenomen natural. Chiar dacă Spica se află acum în Balanța tropicală și, la un moment dat va ajunge în Scorpion și în Săgetător și în Capricorn, nu înseamnă că secerișul se va produce din ce în ce mai târziu în timpul anului! La fel, constelația Fecioarei anunța (în trecut) recoltele (deci un proces tropical), dar acum a devenit aproape complet deconectată de procesul pentru care servea ca reper, acesta fiind însă perfect conectat cu segmentul tropical al Fecioarei.

Nakshatrele / stațiile lunare au avut inițial același rol mnemonic și anticipativ; cu ajutorul lor anticii indieni înțelegeau mai ușor unde se aflau Soarele și Luna într-un anumit moment și ce decizii trebuiau să ia în relație cu ciclul anului tropical (deci cu anotimpurile), ciclu care era profund corelat cu anul sacrificial / liturgic ! Când ei vedeau Luna Plină la începutul nakshatra-ei Viśākhā, ei știau că Soarele se află în partea opusă, la începutul lui Kṛttikā, că este vremea echinocțiului de primăvară și că trebuie să pregătească altarul sacrificial, că trebuie să se apuce de anumite munci. Deși aveau asociate divinități tutelare, acestea guvernau, de fapt, procesele tropicale pentru constituiau repere de ghidare (există multe studii în indianistică care arată că divinitățile vedice în general (și ale nakshatrelor în particular) erau profund conectate cu Natura, cu anotimpurile și cu ritmurile acestora, deci cu anul tropical). Nakshatrele vizibile (constelațiile lunare) nu influențau cu nimic viața umană, erau și ele doar ‘semne’ pentru ceva mult mai profund.

Iar în astrologia indiană, zodiile (care, după cum am arătat deja, sunt conceptualizate mai degrabă ‘pseudo-sideral’, pentru că nu se potrivesc exact cu constelațiile) se numesc rāśi (rashi) care înseamnă chiar ‘semne’ (mai mult, astrologii indieni vorbesc despre sāyana rāśis când se referă la zodiile tropicale și nirayaa rāśis când vorbesc despre zodiile pseudo-siderale).

Au aceste constelații propriile lor seturi de semnificații distincte de cele care corespund zodiilor tropicale cu care au fost asociate (și care sunt adevăratele purtătoare de semnificație)? Evident că nu, deși – luate separat – stelele care le corespund (sau chiar și roiurile stelare sau nebuloasele) au totuși semnificație simbolică. Stelele nu au însă de-a face cu natura fundamentală a Zodiacului și până și autorii antici care vorbesc despre ‘efectele’ stelelor fixe afirmă că stelele din aceeași constelație au adesea ‘efecte’ contradictorii. Astfel, stele plasate în zodii siderale pe care cineva le-ar considera mai pașnice sunt considerate foarte malefice, altele ce apar în zodii siderale considerate foarte ardente și intense au o natură ‘moale’ și blândă. Apare deci o contradicție între ‘parte’ (steaua) și ‘tot’ (constelația / zodia siderală) care este contraintuitivă greu de conciliat!

Încă o dată: pentru omul antic care, în încercarea de a-și organiza viața, căuta să înțeleagă momentele de apariție ale unor fenomene ciclice mai puțin vizibile (sau invizibile, dar foarte naturale) implicate de ciclul anotimpurilor, cele 12 constelații vizibile au fost doar niște ‘semne’ vizibile (rashis) prin care el marca și/sau încerca să determine apariția / manifestarea unor faze foarte naturale ale vieții (ex ciclul agricol, ciclul de creștere și sacrificare a animalelor, ciclul de pescuit, sau calendarul civil sau cel liturgic) – faze aflate în relație cu anotimpurile, deci cu anul tropical. Odată cu deconectarea acestor ‘semne’ (deci a constelațiilor) de anotimpuri, ele și-au pierdut rostul lor de repere simbolice pentru adevăratul Zodiac – cel definit de axele echinocțiilor și solstițiilor.

De altfel, vasta majoritate a construcțiilor și siturilor antice foarte cunoscute ca Piramidele și Stonehenge au o aliniere (uneori foarte) precisă cu punctele cele mai importante ale mișcării anuale a Soarelui (și asta contrar tuturor speculațiilor exagerate sau total nefundamentate legate de importanța și semnificația alinierii lor cu diverse stele și constelații în diverse epoci ale istoriei umanității). Pentru omul antic contau doar aspectele fundamentale, ‘cardinale’ ale ciclurilor vieții, ale zilei, ale lunii și ale anului și toate reperele lui aveau ca scop identificarea precisă a acestor cicluri și integrarea semnificației lor în viața sa, ori constelațiile nu erau decât un mijloc (temporar) pentru a realiza asta!

Despre vechimea și modul de apariție a unor constelații

Mai apare și problema – ridicată de tine și de mulți alți astrologi sideraliști – a vechimii mai mari a constelațiilor ce actualmente denumesc zodiilor fixe (Taur, Leu, Scorpion și Vărsător) și a faptului că ele datează din vremea când marcau punctele cardinale ale anului, adică probabil de prin mileniul al 3-lea î.Hr (de unde voi trageți automat concluzia că babilonienii au intenționat un Zodiac sideral, bazat pe constelații). Eu văd altceva acolo, și anume faptul că, inițial, babilonienii au marcat astfel apariția anotimpurilor prin cele mai reprezentative simboluri pentru acestea. Ce animal mai reprezentativ ar fi putut fermierii și agricultorii plugari să aleagă pentru a marca anotimpul aratului, al semănatului, al pășunatului (primăvara) decât un taur? Și ce simbol mai bun decât leul ar fi putut alege ei pentru a desemna mai bine exprimarea totală a vieții, a forței solare, a măreției și căldurii anotimpului care devine activ la solstițiul de vară. Iar Scorpionul poate fi considerat un simbol bun pentru moartea naturii și pentru latura mai întunecată și ascunsă a vieții care se instaurează toamna, dar are și o semnificație foarte subtilă: Taurul la apus însemna culminația Leului și ascensiunea Scorpionului (atacul leului aducea moartea taurului, la fel cum instaurarea verii înseamnă moartea primăverii și pregătește ascensiunea toamnei; mai multe imagini cu Leul-ce-atacă-Taurul ne-au rămas de la sumerieni și probabil că simbolismul lor era asociat cu anotimpurile, așa cum afirmă unii istorici ai tradiției).

Toate acestea au fost probabil asocieri generice realizate în scop calendaristic. Ceea ce mai târziu a ajuns să reprezinte ‘crucea fixă’ a Zodiacului a fost – la momentul creării acestuia – cel mai bun mod de a reprezenta anotimpurile! Mai târziu, când babilonienii au sistematizat Zodiacul în 12 procese egale, aceste semnificații, împreună cu denumirile aferente zodiilor fixe au fost transferate / plasate la mijlocul anotimpurilor pentru a reprezenta, simbolic, energia care devine stabilizată, fixată în cadrul anotimpului, adică chiar esența sau influxul maxim al acestuia (mai ales că și constelațiile aferente marcau deja, aproximativ, în urma precesiei, lunile corespunzătoare din anul solar).

Iar unul dintre multiplele argumente în favoarea a ceea ce spun este faptul că asterismul Vărsătorului de Apă a luat naștere pe vremea când el marca solstițiul de iarnă, primind tutelajul și simbolistica unui anunnaki – Ea / Enki, zeul înțelepciunii, al inteligenței, al apei, al fertilității și al meșteșugurilor din mitologia sumeriană, cel care ‘varsă’ (apă cu pești în) marile râuri Tigru și Eufrat. Dar, deși la vremea când Zodiacul s-a cristalizat în cele 12 semne ale sale constelația Vărsătorului nu se mai afla la punctul solstițiului de iarnă, unele dintre aspectele importante caracteristice lui Enki au fost transferate complet constelației Capricornului și apoi Capricornului tropical care erau asociate solstițiului în primul mileniu î.Hr., astfel încât simbolistica să se păstreze! Animalele simbolice ale lui Enki – peștele și capra – care reprezintă însăși natura zeului, au fost fuzionate în ‘capra-pește’ a Capricornului (care apare și în glifa modernă a acestuia, în descrierile antice și medievale ale zodiei și în astrologia indiană), iar unele dintre aspectele care erau plasate sub patronajul lui Enki (meșteșugurile, inteligența practică, dibăcia, natura intrigantă și lipsită de scrupule, dar și direcția sudică și Pământul) au fost asociate și ele Capricornului. De asemenea, există indicii că apa cu pești vărsată de Enki în cele două râuri s-a transformat ulterior în imaginea / semnul ce corespunde actualmente zodiei Peștilor, deci înțelegem acum de ce Vărsătorul de Apă (Enki) a fost inițial reprezentativ pentru întregul cadran Sud-Estic al Zodiacului, la fel cum fiecare dintre celelalte trei constelații corelate cu semnele fixe era reprezentativă pentru propriul său cadran corespunzător anotimpului guvernat de ea.

Alte divinități asociate direcțiilor cardinale, anotimpurilor și proceselor ciclice anuale au interferat și ele în moduri complexe cu restul constelațiilor. Astfel Ishtar (ce avea leul ca animal de putere și era mereu reprezentată cu mănunchiuri de spice de grâu sau cu porumb, guvernând și fertilitatea și recoltele) a generat semnul vecin Leului, Fecioara – un semn asociat cu muncile agricole și recoltele. Dumuzid / Tammuz – soțul lui Ishtar, erou solar ce coboară o jumătate de an în Lumea Subterană și apoi revine o jumătate de an în Lumea Vizibilă (fiind deci profund conectat cu anotimpurile), zeu al primăverii și al păstorilor – a fost asociat cu Agricultorul / Berbecul; Anu -zeul Cerului și divinitatea supremă a Panteonului (care este reprezentat adesea ca așezat pe un crab) a fost asociat cu Racul – semnul în care Soarele atinge maxima sa elevare nordică. Fără o asociere clară în Panteon, Balanța a fost derivată din constelația Scorpionului anume pentru a desemna echilibrul implicat de poziția Soarelui la punctul autumnal – până atunci ea nu fusese o constelație de sine stătătoare, așa cum afirmi tu în mod complet greșit (până și grecii identificau inițial constelația Balanței drept ‘Cleștii Scorpionului’)! Toate acestea sunt corelații care au sens doar într-un zodiac tropical, indiferent de reperele vizibile /stelare alese!

Ce rost are cartea asta?

Rodica, în toată cartea ta nu aduci nici un argument care să demonstreze că Zodiacul Sideral este mai semnificativ decât cel tropical, de fapt nici măcar nu demonstrezi că primul are cu adevărat sens! Nu explici nici cum anume determini tu ‘influxul’  energetic ‘divin’ al constelațiilor (sau cum îl diferențiezi de restul ‘influxurilor’ asociate cu zodiile tropicale sau de ce acestea din urmă nu ar putea fi și ele ‘divine’ sau poate chiar ‘mai divine’), nu ne spui nici ce să facem cu inegalitatea constelațiilor, cu faptul că, pe ecliptică, sunt 13 și nu 12 constelații, cu faptul că, odată cu mișcarea stelelor, ele își vor schimba – lent, în decursul a zeci și sute de mii de ani – formele și pozițiile relative, deci ele își vor pierde treptat configurațiile actuale).

Nu spui nici cum identifici tu Primul Punct al Berbecului în zodiacul tău sideral și pe ce bază hotărăști tu validitatea ayanamsa-ei folosită de tine, adică una ce se adaugă la cele 25 sau 30 de variante diferite de zodiac sideral: Lahiri, Surya Siddhanta Citra Paksha, Krishnamurti, Raman, Fagan-Bradley, De Luce, Centrul Galactic în mijlocul nakshatra-ei Mula, Yukteshwar, Revati-paksha, Rohini-paksha, Pushya-paksha, Bashin, Chandra Hari, Djwahl Khul, Sasaniană și aș putea continua mult și bine (ba chiar putem fi și creativi pentru că fiecare astrolog își poate face propria sa ayanamsa / variantă de zodiac sideral, diferită de celelalte) și cum poți fi absolut sigură că varianta ta este cea corectă?

Nu spui nici cum anume se integrează practic, astrologic, acest ‘talmeș-balmeș’ de repere siderale și tropicale, de ‘influxuri’ și ‘influențe’, de abordări incompatibile sau contradictorii și nu pot decât să mă crucesc când mă gândesc oare cum amesteci tu cele două zodiace în practica ta astrologică… Dacă încă (?) consideri că ambele astrologii – siderală și tropicală – au ceva valid în ele, cum jonglezi tu cu două seturi de zodii (deci două zodii Berbec, două zodii Taur etc), cu două seturi de planete care guvernează aceleași zone ale horoscopului ș.a.m.d.? Aș fi tare curios să aflu…

Din păcate nu spui absolut nimic esențial în cartea ta, ci doar faci copy-paste de informații care țin de mitologie, de religie și tot felul de ‘revelații’ de pe diverse site-uri internet și de prin câteva cărți din engleză – unele care nu au nici o legătură cu astrologia – corelații pe care oamenii le pot găsi în orice dicționar de simboluri sau de mitologie astrală. Tot ce faci este să umpli degeaba o mulțime de pagini în care nu reușești să arăți altceva decât că, la începuturi – așa cum era firesc, dealtfel – oamenii observau și grupau stelele în constelații și evaluau pozițiile Lunii pe fundalul acestora (și uneori și pozițiile Soarelui în relație cu ele). So what? Reperele folosite erau siderale, dar procesele cu care aceste repere erau corelate erau tropicale, deci sensul acestora este mai bine indicat de etapele sezoniere corelate cu lunile solare (adică cele 12 zodii tropicale)!

La fel ca în toate cărțile tale pe care am avut răbdarea să le răsfoiesc, am sentimentul că rareori stăruiești suficient asupra ideilor și informațiilor pe care le prezinți, Rodica. Am senzația că doar aduni și copiezi frenetic informații din toate direcțiile (sau chiar plagiezi fragmente mari din munca altora – așa cum am putut observa în unele situații), le traduci, le modifici puțin, le amesteci între ele și cu ce mai știi tu și apoi le compilezi, dar cele mai multe rămân doar o imensă salată, iar sensurile profunde îți scapă adesea printre degete. Uneori mai iese ceva bun din asta (cum a fost compendiumul despre Nodurile Lunare care, deși a copiat en-gros o mulțime de autori străini, a fost măcar o carte utilă și necesară pe piața românească), dar nu este cazul acestei cărți care nu face altceva decât să contribuie la amplificarea haosului și a ignoranței care există în astrologie și să perpetueze dilema majoră pe care mulți astrologi – mai ales cei pasionați de tradiția și spiritualitatea indiană – o au cu privire la adevărata natură a Zodiacului.

Are vreun merit cartea asta? Singurul merit pe care-l găsesc este în ceea ce nu face: ea nu insistă prea tare pe ideile legate de antichitatea și originalitatea ‘zodiacului solar vedic’ și a așa-numitei ‘astrologii vedice’ (susținute fără temei de atâția astrologi și autori) și admite (nu știu dacă intenționat sau nu) că astrologia solară indiană este, în mare parte, de proveniență elenistică.

De unde a plecat și unde a ajuns Rodica Purniche? Concluzii

Concluzile Rodicăi sunt de-a dreptul abracadabrante:

Faptul că sistemul tropical este folosit de majoritatea astrologilor occidentali arată doar cât de departe suntem de rădăcinile noastre celeste și cât de dezrădăcinată a devenit civilizația occidentală de planurile dumnezeiești.

Așadar, după ce vreme de vreo 20 de ani a fost un astrolog predominat ‘tropicalist’ (cu incursiuni pasagere prin zodiacul ‘vedic’), acum – dincolo de morala pe care o ține majorității astrologilor tropicaliști –  Rodica Purniche afirmă, indirect, că de fapt s-a înșelat, că până acum a fost – ea însăși – ‘dezrădăcinată de planurile dumnezeiești’ (și că toate cărțile și interpretările și horoscoapele de revelion și de echinocții și de hiatusuri solare realizate de ea au fost probabil în mare măsură false, asta pentru că mintea ei dornică de ramificații s-a ‘îndrăgostit’ de confuzanta dualitate pe care zodiacul sideral o implică. Nu că n-au existat probabil dileme în mintea ei înainte, dar acum ele par să fi fost rezolvate de Rodica prin alegerea variantei care este cea mai dubioasă… Rodica o să ne spună – poate – că ea integrează sisteme diferite, dar eu cred că le zăpăcește pe amândouă… Oameni buni – clienți ai Rodicăi – cereți-vă banii înapoi! Rodica nu mai este deloc sigură acum pe ceea ce v-a spus la consultațiile ei astrologice… de fapt, cred că nu a fost niciodată…

‘Rădăcinile noastre celeste’ nu au probabil nici o legătură cu constelațiile (și nici cu tipul de zodiac folosit), Rodica- plus că avem ‘rădăcini celeste’, pe cât avem și rădăcini terestre și deocamdată cu ultimele avem mai mult de furcă…-, dar totuși, dacă e să vorbim de natura ‘spirituală’ a Zodiacului, aceasta este cu siguranță tropicală și nu siderală, așa cum mari mistici sufiți, buddhiști, shivaiți, iudaici, taoiști, creștini, alchimiști sau kriyabani care au folosit astrologia în practica lor spirituală sau în configurarea doctrinelor lor spirituale o arată! Abhinavagupta a scris ca nimeni altul despre ‘petalele’ inimii, dar nu le-a asociat cu zodiacul sideral (el a corelat practica și metodele spirituale cu zodiacul tropical și cu punctele cardinale ale anului tropical). Sri Yukteswar și întreaga pleiadă de kriyabani care i-au urmat foloseau zodiacul tropical; Kalachakra este profund corelată cu zodiacul tropical; marii mistici sufi corelau atât zodiacul solar cât și pe cel al stațiilor lunare cu anul tropical; o mulțime de alchimiști erau și astrologi tropicaliști. O mulțime de practici taoiste, dar și sistemele chinezești de astrologie și divinație sunt corelate cu anul tropical (iar zodiacul chinezesc tradițional este și el tropical).

Zodiacul este generat de Soare (de relația Pământ -Soare) și nu are absolut nimic de-a face cu constelațiile!

Singura rugăminte pe care o avem este aceea de a evita să importați informația din astrologia indiană, în sistemul tropical, deoarece erorile pot fi foarte mari,

ne sfătuiește la final Rodica, într-o notă mai temperată.

Din moment ce astrologia indiană a fost prima care a ‘importat’ informațiile din astrologia tropicală (după care a luat-o pe arătură), nu văd de ce o revenire la sistemul tropical și o readucere a astrologiei indiene la bazele sale fundamentale ar genera erori, Rodica. Eroarea majoră există deja în toate sistemele astrologice și calendaristice indiene și trebuie reparată.

Aceia care fac un talmeș-balmeș din cele două sisteme trebuie să-și asume, înainte de a părăsi definitiv planul fizic prin așa-zisa moarte, absolut toate fructele ignoranței profesionale și ale acțiunilor lor nechibzuite,

constituie avertismentul și concluzia – de mai devreme – ale Rodicăi.

Dragă Rodica, tu ești cea care face aici un ‘talmeș-balmeș’ din semne, constelații și nakshatre și, mai nou, din toată astrologia!

Prezinți un amestec de corelații siderale și tropicale (cu un accent major pe importanța perspectivei siderale), dar ceva îmi spune că ai devenit un adept și avocat al astrologie siderale (mai precis al astrologiei pseudo-siderale nirayana), dar nu-ți exprimi încă foarte tranșant această opțiune, ci o faci mai voalat, pentru că nu vrei ca lumea (clienții și cititorii tăi) să știe că încerci să te distanțezi destul de tare de astrologia (tropicală) pe care ai practicat-o până acum… Așa că tot ce spui la finalul cărții despre astrologia siderală și cea tropicală este că:

Și una și cealaltă rămân încă departe de ceea ce ar trebui să fie cu adevărat astrologia.

Da, Rodica, ambele tipuri de astrologie sunt încă foarte departe de ceea ce ar trebui să fie, iar tu contribui din plin la asta prin astfel de cărți! Atâtea erori de înțelegere și de principiu în abordarea astrologiei câte faci tu chiar și numai în primele 25 de pagini ale introducerii tale la carte n-am mai citit niciodată în zeci de tratate de astrologie luate la un loc…

Astrologia bazată pe constelații sau pe zodiile pseudo-siderale ar trebui să rămână doar în cărțile de istorie ca o etapă firească de dezvoltare atât a astronomiei, cât și a astrologiei, în vreme ce astrologia tropicală – singura care are o bază cu adevărat științifică, precisă, clar identificabilă astronomic, singura care este cât se poate de ‘perfectă’ matematic, singura care este ancorată la viața umană, la natură, la ritmurile anotimpurilor, singura care este cu adevărat ‘fixă’ (fixată de crucea echinocțiilor și solstițiilor), singura care are relevanță din punct de vedere al integrării spirituale, singura în care Omul este pus în centru și luat ca punct fix de referință (și nu vreo stea din nu știu ce constelație), singura în care știi exact unde începe Zodiacul și unde se termină – ar trebui să fie în mintea și practica fiecărui astrolog (și poate și în lista disciplinelor de studiu din fiecare școală și universitate de prestigiu).

De ce ții neapărat, Rodica, să perpetuezi la infinit dilema celor două tipuri de zodiac când atât de multe argumente există în favoarea zodiacului tropical – un zodiac care are sens din punctul de vedere al ritmurilor naturale ale vieții, un zodiac care poate fi promovat științific în baza relației sale cu fenomenele imuabile ale anului, un zodiac pe care l-ai folosit deja multă vreme în practica ta astrologică?

P.S.

Rog pe oricine citește acest articol și are posibilitatea de a-l aduce în atenția Rodicăi să i-l trimită și ei…ar fi păcat să existe o recenzie la cartea ei – probabil singura – de care ea să nu fie deloc conștientă…