Voi face aici un scurt comentariu al afirmațiilor promovate de astrologul Zoltan Bartha într-o prezentare făcută la emisiunea Sub Zodia Astrelor.

Deși, prin articolele publicate pe acest site, mi-am propus să creez o idee despre ceea ce astrologia ar trebui să fie și să combat, pe cât posibil, înțelegerile eronate, în general mi se pare o pierdere de vreme să mă ocup prea mult cu a face recenzii la nenumăratele aiureli care se promovează în numele astrologiei. Ar însemna să-mi ocup tot timpul și am lucruri mai bune de făcut! Totuși, prezentarea lui Zoltan a avut ca temă un subiect asupra căruia am scris multe articole de-a lungul timpului, așa că mi-am rupt puțin din timpul prețios pentru a comenta afirmațiile sale. Titlul prezentării sale este Erele Astrologice și Ciclul Pleiadian al Yugasurilor. Cuvântul ‚pleiadian’ din acest titlu mi-a atras atenția și a fost elementul principal care mi-a trezit interesul să ascult prezentarea lui.

Ce ne spune Zoltan? Ei bine, în linii mari, el spune că:

-Soarele (la fel ca Sirius) se învârte în jurul unei stele centrale din asterismul Pleiadelor (în timp ce se rotește și în jurul Centrului Galactic);

-acest ciclu ar fi fost asociat de ‘orientali’ cu sistemul erelor cosmice (Yuga) din tradiția indiană. Zoltan ne spune, în mod corect (după una din teorii), că tradiția indiană afirmă că timpul se succede în cicluri formate 4 mari perioade (o Epocă de Aur, a Virtuții – Satya, o Epocă întunecată, a decăderii morale (Kali) și două epoci intermediare – Treta și Dvapara, ele fiind dispuse în două semicicluri – unul ascendent și altul descendent);

-acest ciclu pleiadian ar fi în legătură și cu ciclul Erelor Astrologice descris de axa ‚echinocțial-autumnală’ (cum o numește el) în relație cu constelațiile ecliptice;

-Soarele are nevoie de 24.000 de ani pentru a da ocolul Pleiadelor și de 25.920 de ani pentru a realiza un ciclu al Erelor Astrologice;

-construcții antice, populații migratoare, învățături spirituale identificate de el în acele epoci ne spun ceva definitiv despre natura erelor respective;

-există lecții importante pe care le putem învăța din aceste cicluri.

Această prezentare este doar ‚o gustărică’, ne spune Zoltan; multe alte lucruri se pot spune, lasă el să se înțeleagă.

Ei bine, în cazul ăsta voi spune și eu câteva. Așa că, Zoltan, mă adresez acum direct ție, dacă citești acest comentariu – spui la finalul materialului tău video despre acest subiect că îi provoci pe cei interesați să facă cercetări mult mai detaliate. Ei bine, eu am cercetările deja gata făcute de multă vreme și am răspunsuri foarte detaliate (pentru cine este interesat de ele), așa că voi începe prin a comenta mai întâi ceea ce ai spus și apoi voi oferi și câteva concluzii legate de cercetările mele.

Alcyone și orbita solară

Încă din start spui că ideea că Soarele este a 8-a stea din Pleiade ar fi ‚o descriere metaforică, simbolică’ (chiar nu știu pentru ce ar putea fi asta o metaforă!), dar apoi afirmi că Soarele este – pe bune – a 8-a stea din Pleiade. Se pare că nu te poți hotărî: este ceea ce prezinți ceva demonstrabil astronomic sau doar o ‚metaforă’ pentru o astronomie de cea mai proastă calitate?

Mai întâi de toate, Soarele nu se rotește în jurul lui Alcyone! (și nici Sirius nu o face!). Ideea este absurdă!

Dacă, totuși, Soarele s-ar învârti în jurul lui Alcyone, nu ar putea să o facă în 24.000 de ani. Suntem la 444 ani lumină de Alcyone, iar viteza Soarelui este de 1/1300 din viteza luminii! Pentru a realiza o astfel de rotație în jurul lui Alcyone, Soarele ar trebui să se miște cu o viteză de circa 1/10 din viteza luminii, iar cu viteza actuală de mișcare a Soarelui, ne-ar trebui nu 24.000 de ani tereștri, ci 24.000 de ani LUMINĂ pentru a orbita în jurul Pleiadelor!

Și știi ce altceva ar mai trebui să se petreacă, Zoltan? Dacă Soarele ar face ocolul lui Alcyone (care ne apare în fâșia de spațiu ce corespunde constelației Taurului),  toate constelațiile și-ar schimba rapid forma într-un interval foarte scurt, astfel încât în vreo câteva sute de ani constelațiile ar deveni de nerecunoscut prin comparație cu forma lor actuală (de fapt, modificarea constelațiilor ar fi vizibilă în decursul unei singure vieți umane normale). Ce consecințe ar avea acest lucru? Ei bine, în scurt timp nu am mai avea pe cer constelațiile ecliptice actuale, pentru că Soarele și-ar schimba poziția relativă în raport cu stelele din constelațiile zodiacale mult mult mai repede decât o face în prezent.

La viteza actuală (scăzută) a Soarelui prin spațiu, în jurul Centrului Galactic, stelele ce compun constelațiile își păstrează forma și dispunerea pe o perioadă foarte lungă de timp. Dacă însă, pe lângă faptul că se rotește în jurul Centrului Galactic, Soarele s-ar învârti și în jurul lui Alcyone, toate constelațiile și-ar altera considerabil formele. Privite de pe Pământ, stelele s-ar ‚muta’ foarte repede dintr-o zonă în alta a spațiului, deci ar forma noi constelații!

Altfel spus, peste 12.000 de ani când, potrivit teoriei susținute de tine – am fi de cealaltă parte a lui Alcyone în presupusa noastră orbită pleiadiană, adică în Satya Yuga și aproape de Era Leului, așa cum le definești tu – constelația Leului nu ar mai exista pentru noi pământenii (și nici celelalte constelații) în forma în care o vedem acum. Toate stelele s-ar reconfigura rapid în alte constelații zodiacale (și non-zodiacale), din perspectivă terestră! Nu ai mai avea același Zodiac al Constelațiilor la care să mai raportezi mișcarea de precesie a echinocțiilor! Acum spui ‘Uite Leul!’, iar peste câteva sute de ani ai spune: ‘Nu e Leul!’. Magic, nu?

Altfel spus, ambele teorii – false – pe care le susții, nu se combină una cu cealaltă, ci se invalidează reciproc! Dacă Soarele s-ar roti în jurul lui Alcyone, nu ai mai putea vorbi de ere astrologice, pentru că erele astrologice se bazează pe ideea fixității (de-a lungul unei perioade foarte vaste de timp a) formei constelațiilor în raport cu observatorul terestru. Ar fi complet greșit să încerci să mai vorbești de Era Vărsătorului pentru că, până la intrarea punctului vernal în constelația Vărsătorului, celelalte constelații ar fi în scurt timp alterate ca formă și dispunere spațială.

Există o mulțime de alte argumente pentru care Soarele nu se rotește în jurul lui Alcyone, Mai întâi că Alcyone și restul stelelor din Pleiade sunt mult mult mai tinere decât Soarele. Acest lucru este actualmente estimat prin spectroscopie astronomică și prin alte mijloace. Pleiadele s-au format în ultimele 100 milioane de ani, în vreme ce Soarele are peste 4 miliarde de ani. Până și Pământul este mai bătrân decât stelele din Pleiade! Soarele nu ar prea avea cum să se rotească în jurul unei astfel de stele care nu era formată când ea însăși s-a format.

Nu există atracție gravitațională suficientă de la Alcyone la Soare. Pentru ca Soarele să fie atras într-o astfel de orbită, Alcyone ar trebui probabil să aibă o masă de circa un miliard de ori mai mare decât Soarele (și nu de 8 ori cât se estimează că are).  Nici nu se consideră că Alcyone este steaua centrală a Pleiadelor sau că celelalte stele orbitează în jurul său. Stelele din centrul Galaxiei au o forță de atracție mult mai mare (nemaivorbind că se pare că există și o gaură neagră acolo care, apropo, nu a fost descoperită ‚prin clarviziune’ – așa cum spui tu – ci prin astro-fizică!).

Distanța noastră față de Alcyone este de 7000 de ori mai mare decât oricare altă stea din Pleiade (și sunt peste 1000 de stele acolo, nu doar 7). Mai mult, apexul solar (direcția către care se îndreaptă Soarele) este undeva între constelația Lira și Hercule, și nu spre Pleiade, altfel spus distanța Soarelui față de Alcyone se mărește pe zi ce trece.

Deci, Zoltan, mă întreb cu multă mirare: astfel de contradicții / diferențe gigantice – distanța imensă a Soarelui față de Alcyone, vârsta mult mai mare a Soarelui, masa mult prea mică a lui Alcyone pentru a susține o astfel de orbită, viteza mult prea mică a Soarelui pentru a descrie o astfel de orbită într-un timp așa scurt, direcția opusă de mișcare a Soarelui – nu-ți dau nici un strop de îndoială rezonabilă cu privire la ideile pe care le susții cu atâta aplomb??

În al doilea rând, ‚orientalii’ – cum le spui tu – nu au scris niciodată și niciunde că Soarele s-ar învârti în jurul lui Alcyone și nici că ciclul Yuga-urilor ar avea de-a face cu Alcyone (sau în general, cu Pleiadele)! Poți să indici măcar un singur tratat indian în care această corelație există?? Hindușii nu au definit niciodată ciclul erelor în relație cu Pleiadele și nici nu au lăsat să se înțeleagă că ar exista vreo relație între ele. La fel ca alte civilizații antice, hindușii au dat importanță Pleiadelor pentru că, în perioada vedică, ele apăreau exact la est la echinocțiul de primăvară, dar nu pentru vreun alt motiv. Ciclul yuga-urilor nu a avut nimic ‚pleiadian’ în el pentru hinduși!

Prefața la cartea lui Yukteswar este interpretată de tine în mod complet eronat, Zoltan. Sri Yukteshwar nu a definit nici el ciclul Yuga-urilor în relație cu Alcyone / Pleiadele. În teoria lui Soarele ar avea un dublu în jurul căruia s-ar roti. Acest dublu solar nu a fost descoperit și, științific vorbind, este foarte puțin probabil să existe, dar chiar dacă ar exista, el nu poate fi Alcyone.

Plus că a spune că Yuga-urile sunt definite două cicluri care se suprapun, dar că ele au durate diferite (24.000 de ani așa numitul ciclu ‚pleiadian’ și 25.920 – ciclul precesional), este o contradicție flagrantă. Dacă spuneai – la fel ca Sri Yukteswar – că ciclul yuga-urilor și cel precesional au o durată egală de 24.000 de ani (sau dacă spuneai că Yukteshwar a greșit și rămâneai doar cu durata calculată științific a ciclului precesional), atunci nu apărea o contradicție, dar ai ținut neapărat – și pentru prima și singura oară – să fii științific și precis acolo unde chiar știința te încurcă. Dacă ți se pare că ambele cicluri de durate diferite definesc într-un anumit fel yuga-urile în prezent, atunci este clar că peste o anumită perioadă de timp nu o vor mai face! Ce o să te faci când ciclul tău pleiadian îți va spune că te afli în Satya Yuga, în vreme ce ciclul precesional îți va spune că te afli în Kali Yuga pentru că, după mai multe cicluri, cei 1920 de ani diferență ce provin din fiecare ciclu se vor acumula și vor decala sincronizarea dintre mișcarea Soarelui și mișcarea punctului vernal…? Din moment ce le consideri de durate inegale, mai devreme sau mai târziu ele nu se vor mai suprapune (împreună cu toate semnificațiile deștepte pe care le asociezi cu ele).

Gândește-te că e vorba de două mișcări diferite: mișcarea obiectivă a Soarelui prin spațiu și mișcarea precesională descrisă de axa de rotație a Pământului (și implicit de punctul vernal). Yukteshwar le-a combinat afirmând că au durate egale, dar tu nu ai făcut-o, pentru că te-ai hotărât – în mod oarecum inoportun – să devii științific cu privire la durata ciclului precesional (după ce ai evitat să faci asta în legătură cu legătura dintre Soare și Pleiade) și să nu o lași să fie așa cum era pentru Yukteshwar (24.000 de ani). Spui că prezinți o sinteză revoluționară: nu este deloc o sinteză, este doar un amalgam pestriț de concepte disparate.

Apoi – așa cum lași clar să se înțeleagă – astfel de idei pe care le numești când ‚științifice’, când ‚obținute prin clarviziune’ aparțin unor channeleri (adică spiritiști) moderni. De regulă, dat fiind faptul că mai nimic din ceea ce acești channeleri au spus vreodată nu s-a confirmat și tot ce ei fac este să născocească tâmpenii, de fiecare când aud că cineva are o astfel de sursă pentru ideile sale devin foarte precaut (de fapt, devin complet neinteresat). În cazul de față am făcut totuși efortul să ascult ce ai avut de spus cu toate că eram sigur că numai niște spirite fantomatice pot avea astfel de idei dezrădăcinate de orice legătură cu realitatea, dar tot ce ai reușit să-mi confirmi a fost părerea mea inițială: astfel de surse din care te documentezi sunt foarte dubioase și nu posedă nici știință, nici clarviziune.

Erele astrologice și semnificațiile lor

Hipparcus a descoperit precesia echinocțiilor (apropo, nu există nici un indiciu că precesia ar fi fost cunoscută altora, deci nu e nevoie să spunem că Hipparcus ar fi ‚redescoperit’ precesia, așa cum spui tu. Până la proba contrară, putem considera că el a descoperit-o.), dar nici Hipparcus, nici Ptolemeu, nici alții din acea vreme nu au vorbit de ‘ere’ asociate cu constelațiile zodiacale și nu au speculat despre semnificațiile precesiei punctului vernal prin constelații! Ideile despre semnificațiile abracadabrante ale Erei Vărsătorului nu vin din Antichitate, ci din secolul al 19-lea din Școala Spiritistă a lui Gerard Massey și din teozofismul lui Madame Blavatsky (urmat de neo-teozofismul lui Alice Bailey și al confraților ei co-masoni). Deci a încerca să vorbești despre ‚antichitatea’ acestor ere – la nivel de semnificație – este incorect. Semnificația atribuită trecerii punctului vernal din dreptul unei constelații în dreptul alteia este relativ modernă.

Ca o paranteză, sunt sigur că nici unul dintre cei care promovați cu atâta dezinvoltură Era Vărsătorului nu ați avut vreodată curiozitate să verificați proveniența acestei idei și influența sa esențială pe care ele a avut-o asupra unor idei (care altminteri vă revoltă) ca cea de ‘Nouă Ordine Mondială’. Pentru că, în concepția celor care le-au promovat inițial,

Era Vărsătorului = Noua Ordine Mondială

Era Vărsătorului este legată de ideea de Nouă Ordine Mondială promovată inițial de soții Bailey sub numele de Noua Ordine a Erelor! Fiind co-masoni, influența lor asupra Masoneriei americane de cel mai înalt nivel a fost considerabilă. Viziunea a ceea ce mulți președinți americani au numit Noua Ordine Mondială a plecat de la ideea ‘spirituală’ a schimbării erelor (idee ce era deja bine înrădăcinată în ezoterismul teozofico-masonic). Abia mai târziu acest termen a dobândit conotații diferite, în special în plan politic. Dar am scris despre asta cu alte ocazii, și voi mai scrie – nu mai repet aici argumentele. Există nenumărate dovezi în acest sens.

Corelațiile pe care le faci între semnificațiile atașate erelor și perioadele istorice aferente sunt și ele problematice: alegi din istoria umanității doar ceea ce-ți place și ce-ți convine, atribui semnificații care nu există sau, în multe cazuri, inventezi evenimente sau distorsionezi cronologia – deja bine-cunoscută, certă – a evenimentelor istorice.

Astfel, a spune că o construcție a fost realizată sau că o anumită populație antică a migrat sau a apărut undeva într-o anumită eră, nu ne spune nimic despre semnificația erei respective. La ce mă ajută să știu că tracii – în exemplu tău – au apărut în Treta Yuga (pe lângă faptul că mă ajuți să înțeleg că nu te prea obosești să deschizi măcar de curiozitate o carte de istorie nici măcar ca să te pregătești pentru o prezentare publică)?? Faptul că o piramidă sau anumite monumente (ca Stonehenge) au fost construite într-o anumită epocă nu este deloc un semn pentru începutul unei yuga! Piramida nu spune nimic legat de Satya Yuga, la fel cum Marele Zid Chinezesc, Empire State Building, Pentagonul sau Casa Poporului nu ar spune mare lucru despre Kali sau Dvapara Yuga unei persoane care ar trăi peste 5.000 de ani în viitor – sunt doar niște construcții. Nu mai vorbesc de faptul că plasarea – de către tine – a piramidelor din Giza în 10.500 îHr este problematică (după toate dovezile arheologice piramidele au fost construite în mileniul al 3-lea î. Hr). Ca și construcții sunt impresionante, dar dacă au fost totuși construite în Satya Yuga, multe construcții din Dvapara actuală le dau clasă de departe, deci asta nu-mi spune absolut nimic.

Apoi așa-numitele ‚piramide din Bosnia’ pe care le consideri un fel de simbol pentru penultima Dvapara Yuga sunt doar niște dealuri naturale și nu piramide construite de oameni, cum afirmi tu la unison cu individul controversat care a promovat această idee (acest fapt este atestat de toți arheologii care au cercetat zona). De ce aduci niște speculații ca argumente pentru alte speculații???

Sau asociezi – istoric – ziua de sfârșit a penultimei Dvapara Yuga cu moartea lui Krishna; aceasta nu este o problemă, pentru că mulți au făcut-o, dar argumentul tău este că ‚așa ne spun legendele’. Hotărăște-te: este o legendă sau un fapt istoric? Pentru că dacă este doar o legendă, atunci și Dvapara Yuga ar putea fi la fel de legendară…

La fel, nu este clar în ce fel asociezi yuga-urile cu elementele spirituale. Mai întâi afirmi că în Kali Yuga nu apar aproape deloc învățături spirituale și oameni spirituali. ca urmare nu știu ce te faci cu gnosticismul, mitraismul, neoplatonismul, kabbala, sufismul, shivaismul, alchimia taoistă, buddhismul zen și buddhismul tantric etc care toate au apărut în perioada ce corespunde lui Kali Yuga. Și, în cazul ăsta, este atunci creștinismul o religie o decepției și a întunericului, din cauză că rezonează cu perioada întunericului și dispersiei spirituale în care se află (Kali Yuga) sau este el o cale superioară care este dată în Kali Yuga pentru a ne scoate din ignoranța spirituală? Pentru că, după logica ta, poți argumenta în orice fel și cu absolut orice eveniment în favoarea acestor Yuga-uri: când ceva nu-ți place, e din cauza că este activă (sau tocmai se instaurează) o eră mai proastă, când ceva îți convine este din cauză că o eră mai bună este în vigoare (sau tocmai apare.)

După ce criterii știi dacă o învățătură spirituală din Kali Yuga a fost ‚o sămânță spirituală dată ca lumea să reziste’ (deci reflectă un nivel superior) sau dacă ea reflectă tocmai nivelul inferior de dezvoltare a conștiinței ce corespunde acelei Yuga? Sunt Buddhismul sau Confucianismul sau Platonismul sau Vedanta etc plasate la în Kali Yuga pentru că au un nivel ‘inferior’ ce corespunde acestei epoci? Dacă da, de ce nu au fost create sisteme spirituale mai bune la intrarea în Dvapara Yuga (1600-1700 d.Hr, potrivit sistemului lui Yukteshwar)? De ce în epoca actuală tot Buddhismul și Vedanta și Ashtanga Yoga și Bhakti și rugăcunea creștină și celelalte căi ce au apărut în Kali Yuga sunt încă foarte valide (asta, desigur, dacă nu cumva consideri Masoneria, Teozofismul, Mișcarea New Age sau Spiritismul Ozn-istic pe care-l promovezi căi mai elevate…)?

De altfel, pentru mulți oameni lucrurile nu sunt atât de roze; pentru mulți pare mai evident că acum ateismul câștigă tot mai mult teren și cu greu mai găsești tineri care să mai creadă în ceva (orice), că spiritualitatea autentică a decăzut în loc să fie mai puternică; acolo unde tu vezi evoluție spirituală, alții văd decădere și involuție și trăiesc cu nostalgia tradițiilor din Kali Yuga. Realitatea este că în fiecare epocă oamenii se plâng de epoca respectivă și se raportează cu admirație sau dezgust la epocile trecute și cu frică sau speranță la epocile viitoare. În plan spiritual – toate ideile astea vin dintr-o nemulțumire adâncă pe care o au față de propriile lor circumstanțe de viață, față de societate, față de lume. Ele reflectă psihologia individuală: diferența dintre nemulțumirile, depresiile, grijile, fantasmele, fricile, speranțele pe care un individ obișnuit le are (și toate ideile sale – mai mult sau mai puțin rezonabile – cu privire la trecutul și la viitorul său) și speranțele și fricile pe care diferitele grupuri sociale (sau umanitatea în ansamblul său) le întrețin la nivel colectiv este doar una legată de amploarea acestora. La fel cum mulți oameni sunt nostalgici după ‘paradisul pierdut’ al copilăriei – care este însă o proiecție subiectivă a individului matur care se vede obligat să se confrunte cu adevărat cu problemele și dificultățile vieții – tot la fel ei se gândesc că poate a existat și o ‘Epocă de Aur’ a întregii umanități – și poate și o Grădină a Edenului – în care totul era frumos și paradisiac.

Corelația dintre conjuncția Uranus, Neptun și Pluto (577 î.Hr) și apariția multor învățături spirituale (buddhismul, jainismul, confucianismul sau platonismul) este una foarte interesantă – e clar că ciclurile planetelor trans-saturniene au o mare legătură cu astfel de schimbări radicale în Inconștientul Colectiv și cu accesul la inspirație și revelație! Deci chiar este o observație interesantă (chiar dacă nu are de ce să fie ‚cea mai mare aliniere planetară din toate timpurile’ – așa cum spui tu – a fost, întradevăr, o aliniere foarte importantă)! Totuși, din moment ce anticii nu și-au bazat conceptualizarea yuga-urilor pe planetele transsaturniene, din moment ce ele nu sunt legate de ciclurile aflate la baza yuga-urilor și nu se repetă consistent de-a lungul acestora, această mențiune nu constituie un argument valid. De fapt, implicațiile care rezultă de aici sunt altele: ciclurile planetare – și nu yuga-urile sau erele constelaționale – sunt cele care oglindesc mai bine istoria umanității (inclusiv istoria ideilor spirituale)!

Calendarul maiaș a fost fundamentat în Era Noastră și a fost proiectat în urmă și înainte în timp. Începutul lui desemnează pentru tine ‚o trecere obiectivă în Dvapara Yuga’? (Mă întreb oare ce înseamnă cuvântul ‘obiectivitate pentru tine). Oricum, în cazul ăsta în ce fel sfârșitul acestui calendar – pe care l-ai considerat a fi 2012 – desemnează ceva important din ciclul yuga-urilor?). Sau în ce fel a desemnat el Kali Yuga, dacă-i până acolo?

Hermes Trismegistus a trăit acum 15 milenii? Isis a fost, după tine, o persoană în carne și oase – tu chiar glumești? Adică chiar nu faci nici o diferențiere între mitologie și istorie? Cultul lui Iahve a apărut între 7.000 și 3000 î. Hr.? Este de-a dreptul aberant să spui așa ceva, dar, oricum, la ce ar ajuta să înțelegem mai bine Treta Yuga? Și chiar dacă Hermes și Isis ar fi fost persoane reale din Satya Yuga, în ce fel spiritualitatea de atunci a fost superioară buddhismului, neoplatonismului (sau chiar hermetismului ?!) dezvoltate în Kali Yuga??

Dacii se trag din giganți mitologici – hiperboreenii? Oracolul din Delphi ne spune ceva despre Dvapara Yuga? Ce anume?

A fost perioada dintre 500 și 1500 d. Hr. perioada cea mai neagră din istoria umanității, așa cum spui tu? Se prea poate, nu zic că nu! Dar asta nu justifică de ce această Kali Yuga este deja în faza ascendentă a ciclului erelor! Dacă este să respectăm logica acestui sistemului al erelor, nu ar fi trebuit ca faza ‘cea mai neagră’ să fi fost Kali Yuga descendentă? Eu zic că da!

Nici nu mai comentez aici fantasmagoricele idei ca cele legate de presupusa evoluție extraordinară pe care umanitatea ar fi avut-o cândva, undeva (desigur, cel mai convenabil pe o insulă legendară scufundată în ocean și a cărei poveste este foarte probabil să fi fost inventată de Platon pentru a descrie o utopie, o imposibilitate și pentru a argumenta pe marginea unor idei legate de statul ideal).

Deci tot ce faci este să atribui unor perioade din istorie unor evenimente care mai mult ca sigur nu s-au petrecut niciodată sau, alternativ, să alegi din istorie niște evenimente și să le plasezi în perioade la fel de fictive pentru a justifica în mod convenabil ceea ce crezi. Nu spun să nu crezi deloc că astfel de ere ar putea fi valide, dar le-ai fi putut aduce în sprijin niște argumente mai bune și mai credibile, zic eu!

Plus că judeci istoria doar din perspectiva occidentalului (sau – cel mult – a occidentalului îndrăgostit de cultura indiană)! Musulmanii sau chinezii sau mongolii sau alții ar putea avea o cu totul altă perspectivă asupra a ceea ce înseamnă ‘Epoca de Aur’ sau epocile mai întunecate ale evoluției lor. De pildă, sunt sigur că musulmanii nu ar zice că ceea ce tu ai considerat perioada cea mai neagră a istoriei recente a umanității (partea de Kali Yuga cuprinsă între 500 și 1700 d.Hr) a fost așa pentru ei. Ei ar spune că aceea a fost Epoca de Aur, pentru că atunci au primit Revelația lui Mahomed, atunci au cunoscut cea mai mare înflorire a civilizației lor! Fiecare popor are propria sa subiectivitate când este să evalueze istoria.

‚Cunoscând ce s-a petrecut în cicluri [yuga-uri] asemănătoare noi vom putea deduce și învăța din greșelile trecutului și să înțelegem care sunt tendințele corecte ale noilor cicluri’, afirmi tu, Zoltan.

Toate bune și frumoase – sunt de acord că, dacă ai de-a face cu cicluri, extrapolarea de semnificație de la un ciclu la altul poate fi un mod bun de a folosi învățăturile și că cine nu învață din istorie este predispus să o repete – dar poți să-mi spui și mie: din moment ce lecțiile din istoria noastă cunoscută (nu mă refer, desigur, la născocirile spiritiștilor din ale căror lucrări te inspiri în ceea ce privește astronomia) merg în urmă – cu greu – pe maximum 4-5 milenii, cum Sfântu’ am putea învăța noi să aplicăm lecțiile ciclului anterior (de 24.000 de ani) în prezent? Care sunt acele lecții pe care le putem lua din anul 17.000 î.Hr – de exemplu? Sau măcar în linii generale din ultima Satya sau Treta Yuga, dacă nu poți să descrii lecțiile în mod mai detaliat?

Problema este că felul în care corelezi tu istoria cu semnificația yuga-urilor nu ajută la absolut nimic. Ce lecție extragi tu din faptul că niște piramide ar fi fost construite în cutare sau cutare yuga, sau că dacii sau vizigoții ar fi apărut în nu știu care epocă îmi scapă cu desăvârșire… Metoda ta de a ajunge la concluzii despre ceea ce este adevărat și ceea ce este fals, despre ceea ce este semnificativ cu privire la aceste epoci mi se pare abracadabrantă (dar nicidecum în sensul magic al cuvântului, ci în sensul categoriei tematice în care am inclus subiectul acestui articol…). Spui că vrei să realizezi ‚un comun acord între calendare, perspective, știința orientală și cea occidentală’, dar nu văd aici aproape deloc vreo urmă de știință sau vreo discuție pertinentă legată de calendare, nu te supăra că-ți spun asta!

Eu cred că singura lecție de bun simț care se poate extrage de-aici este că a te lua după născocirile repetate ciclic ale spiritiștilor și după tot felul de superstiții este o mare prostie, și înseamnă să repeți la nesfârșit un ciclu de utopii și aiureli fantasmagorice care nu duce nicăieri… În special când vorbești despre astrologie – o disciplină care, în epoca actuală, păcătuiește cel mai mult prin promovarea unor astfel de fantasme alienante.

Mențiuni suplimentare

Și acum vin și cu câteva detalii de genul acelora pe care le-ai solicitat la final: bazate pe cercetare și reflecție (mai) îndelungată. Dincolo de toate credințele în diferitele tradiții spirituale, ar trebui să ne punem unele întrebări. Când, cum și în ce condiții au apărut toate aceste idei legate de erele astrologice, yuga-uri sau ‘ciclul pleiadian’? Sunt ele adevărat fundamentate astronomic și astrologic și spiritual, sunt ele idei valide, verificabile, logice, sau sunt ele – parțial sau total – doar speculații pe care cei care aderă la un sistem spiritual nu le mai contestă pentru că – vezi, Doamne – ele fac parte din ‚tradiția autentică’ și se consideră că nu prea e bine să contești tradiția? Și dacă nu le contestă nimeni din cei care aderă la tradiția respectivă, cum se poate afla dacă sunt adevărate sau nu?

Din punctul meu de vedere, a considera că mișcarea de precesie definește un ciclu al erelor de tip zodiacal (Era Peștilor, Era Vărsătorului etc) este complet eronat! Nu mă înțelege greșit, nu spun prin asta că ciclul echinocțial în raport cu constelațiile nu există din punct de vedere astronomic – este evident că punctul vernal precesionează în raport cu constelațiile – ci că acest ciclu nu are semnificația care i se atribuie pentru că, de fapt, constelațiile nu au o semnificație intrinsecă! Ele nu poartă în ele semnificațiile pe care zodiile cu același nume le au! Sunt sigur că e bine să încercăm să găsim o semnificație, dar ideea erelor constelaționale nu este una validă.

Pe acest site am arătat în multe articole bine documentate (dacă cineva are vreo obiecție, poate să-mi dea feedback pe marginea lor pentru că sunt deschis la dialog) că toate constelațiile zodiacale au fost inițial doar semne pentru efectele semnificate de zodiile tropicale (iar zodiile tropicale nu mai au, în esența lor, nimic de-a face cu constelațiile). Anticii babilonieni corelau semnul vizibil (constelația, planeta etc ce apăreau într-un anumit anumit fel pe cer) cu anumite rezultate ce urmau să apară, rezultate pe care le atribuiau voinței zeilor despre care credeau că se aflau în spatele acelor evenimente. Dar anticii au realizat treptat că efectele au legătură cu ciclurile naturale ale vieții (zodiile tropicale), iar Hipparcus a fost primul care a făcut o diferențiere clară între zodii și semnele pentru acele zodii (constelațiile), afirmând astfel că zodiile tropicale se deconectează treptat de la legătura lor cu constelațiile, iar efectele astrologice nu vin de la stele, ci sunt în relație cu ciclul anotimpurilor. Ca urmare, din moment ce constelațiile sunt doar un fel de borne de marcaj care nu mai desemnează ceea ce desemnau inițial, de ce să continui să le dai semnificație lor și nu proceselor naturale (bazate pe echinocții și solstiții) pe care acele constelațiile le desemnau? A da semnificație trecerii punctului vernal prin constelații (deci erelor astrologice) este aproape cam ca și cum ai lua ca reper un măgar nepriponit ca să marcheze locul în care ți-ai lăsat mașina într-o parcare și apoi, la întoarcere, ai căuta măgarul ca să înțelegi unde e mașina.

Consider că ciclul precesional are o semnificație majoră, dar una necorelată cu vreo semnificație atribuită acestor constelații. Una din aceste semnificații posibile ar putea fi ceva de similar cu ciclului yuga-urilor, dar, din păcate, nu avem încă o bază astronomică pentru yuga-uri, ci doar speculații (iar cea bazată pe acest ‚ciclu pleiadian’ este cu totul invalidă, din motivele menționate mai sus!).

Legat de yuga-uri, să nu uităm faptul că Sri Yukteshwar propune un alt sistem al erelor cosmice decât cel pe care alții îl susțin (mă refer la ideea potrivit căreia acum ne-am afla în Kali Yuga și că după Kali Yuga urmează să sărim direct în Satya Yuga – idee pe care și tu ai susținut-o sus și tare până nu demult – ai uitat?). Mai târziu, discipolul său, Yogandana – pus în fața contradicției evidente dintre ceea ce maestrul său Yukteshwar susținea și ceea ce era scris în alte shastra-e – a încercat să concilieze cele două sisteme diferite, dar a făcut-o într-o manieră neconvingătoare și contradictorie (însă lui Yogananda putem să-i trecem mai ușor cu vederea acest lucru pentru că – așa cum el însuși a recunoscut – lui nu i-a plăcut deloc școala… și oricum el nu înțelegea prea bine valoarea astrologiei).

Apoi în abordarea lui Yukteshwar, dublul stelar al Soarelui nu a fost descoperit (încă o dată: el nu poate fi Alcyone din Pleiade – aceasta este doar o speculație făcută de cei care au încercat să coreleze teoria apocaliptică a Centurii de Fotoni cu erele astrologice și cu Yuga-urile lui Yukteshwar!). Vishnunabhi la care se referă Yukteshwar ar putea fi considerat Centrul Galactic, dar Yukteshwar nu spune nimic în acest sens: cele două ar fi unul și același lucru pentru că e singurul lucru inteligent și sensibil de făcut dacă vrem să dăm crezare cât de cât acestei teorii, dar nu putem ști exact la ce se referea el (sau alte surse care menționează acest concept).

De altfel intenția lui Yukteshwar era să reformeze calendarul indian care era decalat față de legătura sa cu anotimpurile tocmai din cauza folosirii sistemului yuga-urilor în astronomia indiană și a folosirii zodiilor siderale. Yukteshwar dorea să inițieze o reformă a calendarului și să-l reașeze pe bazele sale tropicale, așa cum era în perioada vedică.La fel ca mulți alții, Yukteshwar îl considera pe Manu drept legiuitorul Epocii de Aur (Satya Yuga) și credea că legile lui Manu erau o realitate, dar o astfel de credință ar putea să nu fie bine fundamentată în realitate. Yukteshwar se bazează pe tradiție, dar tradiția la care el se referă aici este mult mitologizată.

Astfel, lucrarea Manusmriti (Manusamhita) care conține prima mențiune despre ciclul yuga-urilor (și pe care Yukteshwar își bazează întreaga critică adusă sistemului abracadabrant al erelor cosmice ce a fost introdus de astronomii antici) este o lucrare controversată. Studiile în indianistică arată că Manusamhita este o lucrare mult mai recentă decât s-a crezut pe vremea lui Yukteshwar (deci mult mai recentă decât Yukteshwar însuși a crezut). Cercetările recente plasează această lucrare cândva între secolele 2 îHr (cel mai devreme) și 3 d. Hr, adică după invazia alexandrină și nu există alte texte mai vechi care să menționeze yuga-urile.

Este posibil ca această scriere să fi fost transmisă inițial pe cale orală pe o perioadă mai lungă de timp (neîntâmplător ea este considerată o smriti), dar este totuși puțin probabil să provină din vreo Satya Yuga. Mai întâi că transmisia verbală este nesigură și ceea ce este transmis astfel ajunge complet deformat dintr-o generație în alta și nu se păstrează în forma inițială (și asta contrar fanteziilor pe care cei care cred că transmisia de la gură la ureche era mai bună). În al doilea rând, era foarte la modă ca cineva să scrie o lucrare și să o atribuie unui personaj mitologic / legendar. De exemplu, similar cu Manusmriti, în lucrarea astronomică Suryasiddhanta se afirmă că aceasta ar fi fost revelată de Soare (Surya) demonului Iluziei (Maya) în Satya Yuga (care în concepția acestei scrieri a avut loc acum 2 milioane și ceva de ani). Pe lângă faptul că Suryasiddhanta este o lucrare rudimentară (în multe privințe este eronată astronomic, deci nu știu cât se grozavă a fost acea Satya Yuga din care s-a spus că lucrarea provine), totuși astfel de afirmații sunt comune în tradiția indiană (și nu numai), dar mă tem că cine le ia ad-literam nu are deloc simțul istoriei…

Manusmriti este în mod clar un text care a suferit nenumărate interpolări și adăugiri din partea mai multor comentatori. Cel mai vechi manuscris pe care-l avem este din secolul al 18-lea (cu comentariul lui Kulkuka Bhatta) și – în mod evident – acesta a fost textul pe care Yukteshwar l-a avut la îndemână, dar cercetările au arătat că acel text nu este autentic. Textul prezintă o mulțime de idei atât de contradictorii încât pentru a accepta o parte a sa trebuie, în mod necesar, să respingi alte părți ale sale.

Mahatma Gandhi scria despre acest text: ‚Deși consider Manusmriti ca parte a tradiției, nu pot să jur pe fiecare vers tipărit în cartea numită Manusmriti. Există atât de multe contradicții în această carte încât, dacă accepți o parte a sa, ești obligat să respingi alte părți care sunt în complet dezacord cu ea. […] Nimeni nu este în posesia textului original’. Pentru că aduce argumente în favoarea sistemul castelor, dar și din alte motive textul a fost aspru criticat de mulți comentatori.

Nu există nici o dovadă că acest cod de legi în care ciclul Yuga-urilor a fost menționat prima oară ar fi fost implementat vreodată în India, ci mai degrabă că autorii au scris un fel de pamflet despre lucrurile pe care nu le credeau bune, despre felul în care, la fel ca noi, încercau să dea sens istoriei și să descopere o ordine temporală, și au venit și cu soluții cu privire la felul în care credeau ei că ar trebui să funcționeze societatea. Pentru că ei percepeau că, la nivel social, Dharma (virtutea morală) se deprecia au încercat să găsească o explicație la nivelul ciclurilor temporale. În ce fel? O ipoteză plauzibilă este că yuga-urile au fost importate / introduse în astronomia indiană din mai vechiul sistem grecesc al erelor, deci se poate ca ele să nu fi fost concepte indigene. Să ne gândim că, în perioada când se crede că prima versiune a lui Manusmriti a fost redactată au fost introduse și tratatele grecești de astronomie, deci introducerea conceptului erelor de tip yuga din Grecia Antică în India este foarte plauzibilă. Se poate ca aceste concepte să fi fost dezvoltate mai târziu într-o manieră convenabilă mentalității hinduse și au fost folosite pe larg în unele lucrări astronomice (neîntâmplător yuga-urile au ajuns să fie folosite doar în astronomie!)

În baza ideilor din Manusmriti au apărut mai târziu și ideile legate de avatarul Kalki, ajungându-se la ideea că, pentru ca ordinea erelor să fie restabilită un avatar războinic urma să apară și să deschidă drumul din Kali Yuga către Satya Yuga  Aceste idei cu iz apocaliptic erau, evident, străine de spiritul tradiției vedice și a celei buddhiste care puneau accent pe strădania proprie de a te salva prin ieșirea din ciclul transmigrației. Ele au apărut la contactul tradiției indiene cu alte tradiții apocaliptice (cea persană, cea creștină și cea musulmană) ca un proces de compensare psihologică ce reflectă revolta înăbușită și neputincioasă a hindușilor și buddhistilor în fața cotropitorilor islamici! Kalki descris de Purana-e și de Kalacakramulatantra seamănă izbitor cu Călărețul Apocalipsei din tradiția creștină și cu Mahdi al musulmanilor. Dacă Kalki reflectă sau nu, cu adevărat, o realitate spirituală este o altă poveste.

Faptul că nu există mențiuni mai vechi ale acestor yuga-uri este cât se poate de evident și cât se poate de important! Conceptul de Caturyuga nu apare nici în Vede, nici în Upanishade, iar apariția sa în Mahabharata este – demonstrabil – o interpolare târzie.  În cea mai veche lucrare de astronomie indiană, Vedangajyotisha (aprox. 1350 î.Hr), erele descrise în Manusmriti nu apar deloc. Termenul yuga apare acolo, dar desemnează doar o perioadă de 5 ani. Și trebuie să ne întrebăm: cum este posibil ca o lucrare atât de complexă și foarte populară (pentru acea vreme) a astronomiei indiene (care era anexa astronomică a Vedelor și care conține toată cunoașterea astronomică a vedicilor) să nu menționeze un astfel de ciclu extrem de important? Cred că răspunsul este cât se poate de evident: ciclul yuga-urilor nu apare în Vede și în Vedanga pentru că nu fusese încă inventat! Vedicii nu aveau habar de yuga-urile cosmice despre care, mai târziu, au scris Aryabhata, Brahmagupta sau, mult mai târziu, Sri Yukteshwar – vedicii nu erau interesați de astfel de speculații. Ciclul celor 4 yuga nu este vedic! El a fost introdus ulterior, probabil simultan cu conceptele de astronomie și astrologie greacă și, datorită ignoranței astronomice cu privire la fenomenul de precesie, a ajuns ulterior să fie folosit pentru a justifica concepții astronomice eronate care au ajuns însă (din păcate chiar și în zilele noastre) să se afle la baza unor calendare (cel hindus, cel tibetan și altele) și a unei practici astrologice fundamental greșite. Putem vedea în teoria lui Yukteshwar o tentativă de a aplica o corecție acestor calendare și sistemului de astrologie Jyotisha.

Un alt element trecut cu vedere aici este că anul 499 d.Hr luat de Yukteshwar ca dată de început a semiciclului ascendent al Erelor a fost teoretizat astfel de Aryabhata în virtutea ideii de nutație (oscilație a punctului vernal), nu de precesie! Ideea greșită – în care probabil și Yukteshwar credea, pentru că, la vreme lui, era o idee standard în astronomia indiană – era că Aryabhata știa de precesie și că anul 499 d. Hr era considerat baza unui ciclu complet de precesie. Dar toate studiille moderne afirmă că Aryabhata nu înțelegea fenomenul de precesie (indienii au înțeles precesia mult mult mai târziu)! El credea că punctul vernal se mișcă 27 de grade în constelația Peștilor, apoi că revine la punctul inițial, apoi că se duce la 27 grade Berbec și apoi revine din nou la punctul de plecare și apoi o ia din nou de la capăt cu această mișcare oscilatorie. Aryabhata nu credea că punctul vernal va intra vreodată în constelația Vărsătorului.

De altfel această dată coincide cu momentul în care Aryabhata și-a terminat de scris opera sa majoră Aryabhatya și el a luat-o drept moment de coincidență între zodiacul tropical și zodiacul sideral. A avut el dreptate sau a greșit cu privire la această dată? Deși genialitatea lui nu poate fi contestată, la vârsta tânără pe care o avea atunci (numai 23 de ani) s-ar fi putut să fi greșit (mulți spun că a greșit), dar nici nu mai contează prea mult acest lucru. În orice caz, Zoltan, dacă iei 2160 de ani (durata estimată a unei ‚ere’ astrologice) și îi aduni la 499 de ani (începutul ‚Erei Peștilor’), nu rezultă deloc că în anul 2500 s-ar intra în Era Vărsătorului, așa cum afirmi! (dacă vrei să fii științific).

La fel, la momentul când a fost fundamentată astronomic, teoria yuga-urilor nu se baza pe ideea de rotație a Soarelui în jurul a ceva. Yukteshwar a realizat o inovație majoră la tradiție când a introdus ideea că yuga-urile sunt generate printr-o astfel de mișcare a Soarelui. Aceasta ne poate face să ne gândim că, din start, teoria yuga-urilor nu a fost prea clar fundamentată! Deci, chiar dacă sistemul yuga-urilor al lui Yukteshwar pare cel mai plauzibil dintre toate variantele de yuga-uri care există și, prin semiciclurile sale ascendente și descendente, este mai în acord cu ritmurile vieții decât ideea că după Kali Yuga sărim direct în Satya / Krita, totuși este foarte posibil ca întreaga idee legată de yuga-uri să fie doar o speculație. Pe undeva mi-ar plăcea ca sistemul propus de Yukteshwar să fie adevărat, pentru că este simplu de înțeles și elegant și prezintă o viziune spirituală asupra timpului. Unele lucruri – nu toate – par a se potrivi frumos în teoria lui Yukteshwar – ca de exemplu legătura dintre electromagnetism și începutul lui Dvapara Yuga. Dar baza astronomică lipsește: nu există (încă) nici o dovadă că Soarele se rotește în jurul altei stele în afară de stelele din Centrul Galaxiei și nici că ciclul precesional este în legătură cu această mișcare.

Deci putem să credem în teoria lui Yukteshwar, s-ar putea ca la un moment dat ea să fie confirmată (la urma urmei este vorba de un aspect astronomic, nu este ceva ce poate rămâne la nesfârșit ascuns metodelor științifice de investigare, adică nu e ca și Hiranya Loka despre care Yukteshwar îi vorbea discipolului său…). Dar chiar dacă această teorie ar fi doar o speculație nefondată, acest lucru nu ar invalida cu nimic nivelul spiritual al lui Sri Yukteshwar: în virtutea limitărilor inerente vieții încarnate, nivelul spiritual ridicat al cuiva nu-l scutește absolut deloc de erori de înțelegere și conceptualizare!! În mod evident, dacă e să ne luăm după știința actuală – Yukteshwar a greșit cu aproape 2000 de ani durata ciclului precesiona; acest lucru nu poate fi contestat! Yukteshwar a făcut tot ce a știut mai bine cu înțelegerea pe care a avut-o la vremea lui, dar a făcut totuși o greșeală! Chiar și un sfânt sau un ‚eliberat spiritual’ trage pârțuri din când în când!

Mai trebuie spus că paralelismul ce apare între ciclul yuga-urilor și constelațiile zodiacale în prefața cărții Știința Sacră a lui Yukteshwar nu validează – în nici un caz – ideile speculative vehiculate de adepții sistemului erelor zodiacale! Pentru Yukteshwar, constelațiile sunt doar repere pentru identificarea poziției punctului autumnal. Dar ironia face ca diagrama prezentată de editorul cărții lui Sri Yukteshwar să invalideze semnificațiile moderne atribuite constelațiilor / erelor zodiacale. Sistemul lui Yukteshwar așează era Peștilor și era Vărsătorului în zona ce este conectată cu un stadiu de relativă involuție a conștiinței, iar poziția punctului vernal în constelațiile Fecioarei și Balanței sunt corelate cu Satya Yuga și cu epocile cele mai elevate, ceea ce nu oglindește deloc semnificațiile atașate zodiilor cu același nume. Este evident, astfel, că nu există nici o corelație între semnificațiile astrologice atașate erelor constelaționale (de adepții lor) și sistemul erelor de tip yuga.

Poate că ar mai trebui să ne gândim și la varianta la care mulți dintre cei care vehiculează toate aceste idei fantastice refuză cu orice preț să se gândească, deși este mereu la îndemână – o explicație mai simplă. Poate că totuși nu a existat vreodată o Satya Yuga, poate că acum suntem într-o situație mult mult mai bună – la toate nivelurile – decât am fost acum 12.000 de ani (și cu siguranță mult mai bună decât am fost acum 120.000 de ani), poate că ultima Kali Yuga a fost mult mai bună decât ultima Satya Yuga! Poate că în ceea ce unii numesc acum ‘Epoca de Aur’ eram doar niște biete ființe încă involuate și preocupate să supraviețuiască într-o lume ostilă (atât de preocupate cu asta că nu aveau deloc vreme să stea să filozofeze și să fie ‘spirituale’) și aveau doar instrumente rudimentare și vânau cu sulițe și săgeți, și dormeau prin peșteri, iar roata era încă ceva de neconceput pentru ei. Poate că piramidele sunt doar niște morminte, nu altceva. Poate că Hermes Trismegistus este doar un personaj mitologic, la fel cum sunt și Manu și Moise și Lao Tsu! Poate că dacii nu au fost niciodată în buricul lumii (poate că nimeni nu a fost)! Poate că Atlantida este doar o legendă. Poate că Pitagora și Platon și Buddha (dar și Copernic, Newton și Darwin și Edison și Einstein și ceilalți) au venit cu idei și înțelegeri revoluționare, superioare la tot ce a fost vreodată înaintea lor în istoria umanității. Poate că nu avem strămoși pe Sirius, sau în Pleiade sau în Hiperboreea, poate că totuși am evoluat dintr-un strămoș comun cu cel cimpanzeilor. Poate că evoluăm și creștem mereu la nivel de conștiință de la o epocă la alta – cu unele suișuri și coborâșuri, uneori mai lent, alteori mai rapid, în cicluri peste cicluri peste cicluri peste cicluri. Poate că noi suntem cei care explorăm, cucerim (și poate ajungem să colonizăm) Universul din jurul nostru și nu ‘ființele extraterestre benefice’! Poate că istoria lumii este mult mai complexă decât ceea ce rezultă din aceste scheme reducționiste de tipul erelor. Este această variantă mai puțin mirifică și exotică și atrăgătoare? Cu siguranță da! Este ea ‘nespirituală’? Cu siguranță nu! Este mai plauzibilă? Las ca fiecare să-și găsească propriul răspuns.

În orice caz, cred că toate aceste idei și ipoteze și fantasme spiritualist-spiritiste despre faptul că ba ne învârtim în jurul Pleiadelor, ba translatăm în nu știu ce Epocă de Aur, ba ajungem în nu știu care dimensiune ș.a.m.d, vin dintr-o aspirație profundă și autentică de a găsi un sens mai elevat, transcendental al istoriei, al vieții umane și de a crede într-o salvare de realitățile sociale neplăcute pe care cei mai mulți dintre noi le trăim, dar, din păcate, cele mai multe nu sunt cernute suficient prin sita discernământului – ele sunt naive, utopice și alienante. Te încarcă doar cu speranțe fantasmagorice și cu senzația că știi mai multe decât știi cu adevărat despre viață. Faptul că-ți bazezi astronomia și astrologia pe astfel de speculații, este o mare eroare! Iar faptul că atunci când ai de-a face cu subiecte foarte controversate nu te obosești deloc să cercetezi și să împaci contradicțiile este tot un punct în minus la capitolul obiectivitate și la autenticitate.

Problema pe care o văd cu astfel de idei pe care le promovezi de când te știu Zoltan – și aici îți fac o critică mai personală –  este că nu le aplici (și nu-ți aplici) nici un fel de cenzură. Am senzația că ceea ce te motivează este predominant dorința de a impresiona folosindu-te – pentru asta – de lucruri pentru care nu ai depus un efort de înțelegere mai aprofundată și pe care le preiei din diferite surse dubioase, împins mereu de motivația de a veni cu ceva extraordinar, fără să le cercetezi amănunțit și fără să le testezi în vreun fel. Această dorință perpetuă pe care o ai de a epata, de ‚a rupe gura târgului’ cu ceva senzațional care să te aducă mereu în prim plan folosindu-te de astfel de idei ciudate și complet invalide (ca cea absurdă despre ‘ciclul pleiadian’ și ca altele pe care le-ai afirmat de-a lungul timpului) nu face însă nici un serviciu astrologiei și în nici un caz nu este o dovadă a vreunui nivel mai spiritual în care abordezi astrologia, așa cum îți place să crezi! Spiritualitatea (pe de o parte) și superstițiile și bombasticismul (de cealaltă parte) nu au nimic în comun.

Notă de final

Nu știu dacă acest comentariu va ajunge la tine, Zoltan, dar dacă ajunge, îți dau dreptul la replică pe site-ul meu (poți trimite un email de răspuns sau – cel mai bine – să scrii un comentariu direct pe această pagină și îl voi publica).